31 de tineri au devenit antreprenori datorită susținerii Uniunii Europene

business bridges final (2)

Timp de doar un an de zile, 31 de tineri au creat peste 120 de locuri de muncă și au lansat pe piață noi produse și servicii. Aceștia au devenit antreprenori grație susținerii financiare a Uniunii Europene, oferite în cadrul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD Moldova. Rezultatele proiectului de abilitare a tinerilor în afaceri au fost prezentate la un eveniment desfășurat în Tiraspol.

Servicii de organizare a instruirilor în aer liber, un Centru de imagistică dentară, care deservește locuitorii raioanelor Șoldănești, Florești, Rezina și Rîbnița, stânga Nistrului, o fermă de prepelițe sau seră pentru cultivarea roșiilor cherry – sunt doar câteva dintre ideile tinerilor, care au fost transformate în afaceri. Antreprenorii au primit sprijin din partea UE de până la 13.500 de euro și au beneficiat de instruiri în gestionarea afacerilor.

Pe unii beneficiari, granturile i-au convins să rămână acasă, alături de familii. Vitalii Kovali din Dubăsari, stânga Nistrului, era pe punctul de a migra în Federația Rusă când a aflat că a obținut peste 12 mii de euro pentru a-și crea propria afacere – o fermă de lactate.

Mai mulți apicultori și-au extins afacerea, unii și-au realizat ideile inovative – de confecționare a stupilor supraetajați, sau de colectare a mierii direct în borcan. Natalia Porhun, din satul Speia, raionul Grigoriopol din stânga Nistrului, a procurat echipament de stoarcere a mierii de pe faguri – muncă greu de îndeplinit manual. „Centrifuga”, cum o numește, este încorporată într-o camionetă. „Asta îmi permite să prestez servicii și altor apicultori, inclusiv de pe malul drept”, spune antreprenoarea.

În vara anului 2016, Zinaida Stefanco și soțul său, Sergiu, care dețin o fermă de oi, au început să producă brânză de oi cu echipament procurat grație grantului european. „Ne-ar fi fost foarte greu să lansăm o astfel de afacere cu forțe proprii. Chiar dacă exista ideea și dorința, totuși partea financiară este cea care te ajută să te miști înainte”. Tinerii vând toată producția în stânga Nistrului.

Au fost susținute financiar afaceri în domeniul reparației și testării tehnice a automobilelor. Andrei Climenco a închiriat la Tiraspol o hală veche, de tip sovietic, și a pornit strungurile care produc sfoară pentru legarea lăstarilor viței de vie – o nișă profitabilă și nevalorificată până la el.

Proiectul de abilitare în afaceri a tinerilor din comunitățile de pe ambele maluri ale râului Nistru a fost realizat în două etape (anii 2013 – 2014 și 2015 – 2016). 71 de tineri s-au lansat în afaceri și au creat peste 300 de locuri de muncă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine