Andrei Curăraru este un tânăr din Moldova care se află în familia Universității Central-Europene (CEU) de șapte luni. Andrei ne-a oferit o reacție desfășurată în circumstanțele în care ieri, 4 aprilie, Parlamentul Ungariei a votat o lege ce prevede introducerea mai multor modificări în sistemul universitar. Conform acestora, CEU va fi nevoită să-și închidă ușile pentru studenți, începând cu 2018.
„De șapte luni fac parte din familia Universității Central Europene (CEU). Primul eveniment public pe care l-am vizitat aici au fost Monologurile Hate Speech, o colecție de povestiri ale studenților care au trecut prin discriminare și ură. Acum, pot să spun că întreaga Universitate ar putea să facă unul dintre monologurile acestea.
CEU a fost creată în 1991 pentru a ajuta statele din regiune și din lume să facă față schimbărilor care se petreceau în lume. Locația aleasă este și ea simbolică. Podurile Budapestei leagă două părți aparent diferite ale orașului. Dar când o cunoști cu adevărat, înțelegi că această unitate este sufletul Budapestei.
În același fel, CEU te ajută să înțelegi lucrurile din perspective diferite. Te ajută să faci față unor probleme serioase și de multe ori neînțelese, ca problemele de gen sau sudul global. Experiența de a învăța în aceeași sală cu douăzeci de oameni din întreaga lume îți schimbă viziunile pentru totdeauna. CEU a produs de-a lungul istoriei sale mii de absolvenți care au contribuit la formarea elitelor din toată lumea. Persoane ca Anna Brzezińska sau Monica Macovei deja și-au lăsat amprenta în istoria țărilor lor. Până și Prim-ministrul Orban a primit un grant de cercetare de la CEU, dar aceasta este o altă istorie.
În anii 2000, situația în Ungaria a început să se schimbe. Deceniul acesta pentru ungari trece sub deviza „democrației iliberale”, indiferent ce ar însemna acest termen.
Și CEU a devenit o problemă. Un bastion al libertății nu poate fi în centrul capitalei unei țări care a devenit „anti-”. Epitetele care caracterizează acum Ungaria sunt anti-European, anti-refugiați și anti-presă liberă.
Ieri, Parlamentul ungar a adoptat o lege care face aproape imposibil ca CEU să rămână în Budapesta. Președintele Trump și Prim-ministrul Orban vor trebui să semneze un „acord” pentru ca universitățile să poate să deschidă un campus în Ungaria. De asemenea, CEU trebuie să deschidă un campus în New York, unde ea este acreditată. Poate pentru că New York-ul ar trebui să fie mai „central european”.
Din cauza unei cerințe tehnice, CEU ar trebui să-și schimbe și denumirea. Poate pentru că mesajele de libertate și toleranță pe care le promovează universitatea nu trebuie să fie asociate cu Ungaria.
Aș putea continua această listă, dar vreau să vă acord o întrebare retorică. De ce CEU este un pericol pentru regimul lui Orban? Poate că e pentru că el nu poate întemnița gândirea liberă. Gândirea liberă este un virus.
Ca un moldovean care ține minte data de 7 aprilie, astăzi sunt mândru a fi parte din CEU. Dacă credeți că lupta aceasta merită, deschideți orice rețea de socializare și trimiteți un mesaj de susținere cu hashtag-ul #IstandwithCEU. Doar pentru că (încă) puteți.”
Reamintim că, începând cu 1 ianuarie 2018, Universității Central-Europeane (CEU) din Budapesta nu-i va mai fi permis să înmatriculeze studenți, dacă un acord nu va fi stabilit între guvernul american și cel maghiar sau dacă CEU nu-și va deschide, până în luna septembrie a anului curent, un campus în SUA. Cu 123 de voturi pro și 38 de voturi contra, legea a fost votată în Parlamentul Ungariei. Președintele János Áder are cinci zile la dispoziție să semneze noua lege ori să o trimită înapoi în Parlament pentru a fi revizuită.
În prezent, CEU este o universitate acreditată atât în Ungaria, cât și în SUA, având un singur sediu la Budapesta. Potrivit noii reglementări, toate universitățile străine de pe teritoriul Ungariei trebuie să aibă campusuri atât pe teritoriul țării fondatoare, cât și pe teritoriul Ungariei. Întrucât CEU este unica universitate internațională din Ungaria care nu îndeplinește această condiție, propunerea legislativă este privită drept un atac direct către CEU.
Măsura a fost propusă de prim-ministrul Victor Orban care este cunoscut drept un critic al organizațiilor liberale fondate de Soros.
La CEU își fac studiile peste 1.800 de studenți din aproximativ 100 de țări, inclusiv din Moldova. Aceștia au reacționat la veste și au ieșit în stradă să protesteze, cerând guvernului să anuleze inițiativa legislativă.