În întreaga lume, la 2 aprilie, este marcată Ziua Faptelor Bune. Milioane de oameni se adună în ideea de a demonstra că se poate şi trebuie să facem fapte bune, influenţând benefic, astfel, lumea din jurul nostru. În acest sens, Centrul Republican al Voluntarilor lansează invitația tuturor de a participa la Festivalul Faptelor Bune!
Peste 1200 de voluntari vor fi antrenaţi în 68 de activităţi de voluntariat în or. Chişinău, Bălţi, Tiraspol, Rîbniţa, Dubăsari, Basarabeasca, Orhei şi în alte oraşe. Printre aceste activvități vor fi: vizita întreprinsă de voluntari la copiii de la Centrul Oncologic, de la spitalul „Ignatenco”, un program pentru copiii de la Centrul de Reabilitare. În cadrul acestor acţiuni, voluntarii vor vizita instituţiile medicale pentru a organiza ateliere de creaţie, jocuri sau, pur şi simplu, pentru a comunica cu micii pacienţi.
Vor demara curăţenia în parcurile orăşeneşti, vopsirea terenurilor de joacă în grădiniţele de copii, ART-obiecte în parcuri şi activităţi la ZOO, vizita la azilul de bătrâni. Un grup de voluntari vor merge la azilul de animale, aducând crupe şi alte produse necesare, vor meşteri şi vopsi noile cuşti pentru câini. Pentru detalii, privind descrierea detaliată a celor 68 de activităţi, adresaţi-vă organizatorului.
Data, locul şi ora: 2 aprilie 2017, cu începere de la 9.00 până la 20.00 – strada pietonală E. Doga
Pentru acreditare şi informaţii suplimentare la tel.:
+373 79085134 Alexandra (manager proiect)
+373 79566413 Nichita (relaţii cu publicul)