Universitatea Tehnică a Moldovei, Facultatea Urbanism și Arhitectură, anunță organizarea unui concurs de selecție a candidaților pentru mobilități academice la Universitatea Erasmus din Rotterdam, Olanda, în cadrul programului Erasmus+KA1. Universitatea Erasmus din Rotterdam oferă șase burse de mobilitate a câte trei luni pentru studenții de la ciclul II studii superioare de Masterat, și patru burse pentru personalul didactic a câte 21 zile.
Valoarea bursei pentru studenți este de 800 €/lună (maximum pentru 5 luni), adițional se va achita drumul tur-retur (aprox. 275€).
Componența dosarului de candidatură la statutul de student ERASMUS
# Cerere tip adresată Decanului Facultății (se găsește la coordonatorul de programe internaționale și/sau la decanat) și înregistrată la secretariatul facultății.
# Copia pașaportului, valabil pe perioada mobilității.
# Certificat Academic, eliberat de administrația facultății, în limba română.
# Scrisoare de intenție adresată comisiei de selecție, redactată în limba română și în limba engleză, prin care să se menționeze principalele motive pentru alegerea mobilității, obiectivele de studiu urmărite de candidat pe durata mobilității, rezultatele așteptate conform direcției de studiu „Strategii de dezvoltare a orașelor verzi și inteligente” (1-2 pagini) – original și copie xerox.
# Curriculum vitae redactat în limba română și în limba engleză (formular Europass + fotografie) – original și copie xerox.
# Certificat de competență lingvistică pentru limba engleză (nivel B2) eliberat de Catedra Limbi Moderne a Universității Tehnice a Moldovei sau alte instituții recunoscute – original și copie xerox.
# Learning Agreement for Studies în care se vor indica programul de studiu selectat, disciplinele de studii și numărul de credite. Acesta din urmă trebuie semnat și avizat de către șef catedră/departament și administrația facultății.
# Alte materiale: dosar plic pentru arhivarea materialelor personale ale candidatului.
Criterii de eligibilitate
# să aibă cetățenia moldovenească sau să fie cetățeni ai unei țări participante la Programul ERASMUS+
# să fie student înmatriculat la studii de masterat la zi la Universitatea Tehnică a Moldovei
# să promoveze cu rezultate bune testul de competență lingvistică pentru Limba engleză
Criterii de selecție
# să îndeplinească condițiile de eligibilitate
# să aibă rezultate academice bune în anul universitar anterior mobilității și în ultima sesiune de examene
# să prezinte un curriculum vitae, o scrisoare de motivație și un certificat de competență lingvistică pentru limba engleză
Criterii specifice
# să prezinte alte documentele solicitate în mod suplimentar de către comisia de selecție
# să poată demonstra aptitudini și abilități specifice în concordanță cu activitatea ce urmează să o desfășoare la universitate parteneră
Componența dosarului de candidatură la statutul de cadru didactic ERASMUS:
# Cerere tip adresată Decanului Facultăţii și înregistrată la secretariatul facultății;
# Copia pașaportului, valabil pe perioada mobilității;
# Adeverință de angajare eliberată de serviciul personal cadre didactice;
# Scrisoare de intenție adresată comisiei, prin care să se menționeze principalele motive pentru alegerea mobilității;
# Curriculum vitae redactat în limba engleza (formular Europass + fotografie);
# Program preliminar de activitate.
Calendar concurs selecție
20 – 23 martie 2017 Înscrierea pe baza dosarului de candidatură, consultații pentru întocmirea dosarului;
24 martie 2017 Interviul de selecție;
24 martie 2017 Afișarea rezultatelor preliminare;
27 martie 2017 Transmiterea dosarelor către Universitatea Erasmus Rotterdam pentru evaluarea finală.
Pentru informații suplimentare scrieți la natalia.ciobanu@fua.utm.md sau sunați la 022 77 45 18.