Robert Kelly, profesorul care a fost întrerupt săptămâna trecută de copiii săi în transmisiune directă la BBC, a vorbit la acelaşi post despre incidentul care i-a transformat familia în superstaruri.
„Pare destul de ireal tot ce s-a întâmplat, nu ne-am aşteptat la o asemenea amploare a incidentului şi cu siguranţă nu ni s-a mai întâmplat aşa ceva vreodată. A trebuit să ne închidem conturile de Facebook sau Twitter. Dar suntem fericiţi să ne întoarcem la BBC să ne cunoaşteţi aşa cum trebuie”, a început Robert Kelly.
„Ea este soţia mea Jung-a Kim, el este fiul meu, James, cel pe care l-aţi văzut pe ecrane, şi ea este fiica mea, Marion”, şi-a prezentat ”oficial” familia, scrie Mediafax.
La rândul său, jurnalistul a declarat că este încântat să îi cunoască şi să vorbească cu ei, nu doar să ”îi vadă cum aleargă pe fundal”. De asemenea, acesta şi-a cerut scuze pentru faptul că nu a încheiat transmisiunea live atunci când a văzut că lucrurile au scăpat de sub control.
Soţia profesorului, Jung-a Kim, a spus că „Au râs copios, însă au fost stresaţi şi îngrijoraţi la un moment dat”.
„Am fost îngrijoraţi că cei de la BBC nu mă vor mai suna niciodată pentru un interviu, că am stricat pentru totdeauna relaţiile cu voi”, a adăugat profesorul.
Întrebată ce făcea în momentul în care copiii au intrat în biroul soţului, Jung-a Kim a declarat că, în mod ironic, încerca să înregistreze interviul care avea să o facă faimoasă. „Când am văzut că Marion a intrat pe uşă nu m-am gândit la nimic, mi-am pierdut gândurile, am avut un moment de blackout. În plus, înregistrarea era decalată, aşa că în momentul în care am văzut-o pe Marion, ei erau de câteva secunde bune în cameră şi m-am panicat.”
„A fost vina mea, pentru că nu am închis uşa”, a spus Robert Kelly.
Întrebat despre presupunerile utilizatorilor potrivit cărora Jung-a Kim era dădaca celor mici şi nu soţia sa, Kelly a spus că s-au simţit destul de inconfortabili, iar Jung-a Kim a declarat că speră să se termine discuţiile de pe internet cu privire la acest subiect.
„Sunt soţia, nu dădaca”, a completat aceasta.
La întrebarea cu privire la reacţia sa în momentul în care Marion şi-a făcut intrarea triumfală, Kelly a spus că în spatele scaunului erau jucarii şi că spera ca cea mică să se aşeze şi să citească o carte până cand cineva o lua din cadru.
„Eu am văzut când a intrat pe uşă şi am sperat să vină soţia mea cât mai repede pentru a o scoate din cameră. În spatele scaunului am mereu jucării şi cărţi, şi speram ca Marion să le vadă, să se aşeze în spatele scaunului pentru a ieşi din cadru, ulterior să vină soţia să o scoată din birou”, a mărturisit acesta.
„Dar după ce a intrat şi James în cadru am ştiut că nu se mai putea face nimic, speram să încheiaţi voi transmisiunea şi încercam să rămân serios”.
Cu toate acestea, Kelly a spus că nu vrea ca cei mici să nu intre în cameră şi că îşi doreşte ca ei să se simtă bine acolo, chiar dacă este biroul său, motiv pentru care nici nu a închis uşa. „Vrem să ştie că părinţii lor sunt accesibili”, a încheiat acesta.