(doc) Cauți un job? Peste 7.000 de locuri vacante pe Piața Muncii din Moldova

job
Foto:com.do

Conform bazei de date a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă la data de 13.03.2017 erau în evidenţă 7651 locuri de muncă vacante.

Pentru persoanele cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate sunt disponibile 1.676 locuri de muncă vacante, constituind cca 22% din numărul total de locuri vacante. Cele mai multe locuri disponibile sunt din domeniul sănătății după cum urmează: medic specialist, asistent medical, farmacist ș.a. Următoarele domenii care duc lipsă de specialiști sunt: domeniul economic, învățământ și inginerie.

Pentru persoanele cu nivel de instruire secundar profesional și pentru muncitorii necalificați, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă oferă 5975 locuri de muncă, ce constituie 78% din numărul total de locuri de muncă vacante. Cele mai multe oferte aproximativ două mii sunt în industria textilă și confecții. Următoarele două domenii după numărul de oferte sunt întreprinderile industriale și domeniul vânzărilor.

Persoanele care nu dețin studii își pot găsi și ei un job bun, ANOFM având oferte în calitate de muncitor auxiliar (494), muncitor necalificat în agricultură,silvicultură și gădinărit (290) și hamal (74). Toată oferta de job-uri le puteți vedea mai jos.

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă sau pot accesa Portalul pieţei muncii: www.angajat.md, unde sunt postate locurile vacante oferite în fiecare raion, pe profesii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine