Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, urmează să aibă o întrevedere cu președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, pe parcursul acestei săptămâni. Informația a fost confirmată pentru Agenția de presă TASS de către Dmitri Pescov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, transmite IPN.
„Da. Au loc pregătirile pentru vizită”, a declarat reprezentantul Kremlinului pentru TASS.
Anterior Igor Dodon a anunțat că va efectua, în a doua jumătate a lunii martie, o vizită la Moscova, în cadrul căreia va participa, alături de membrii Consiliului Economic pe lângă președinte, la un forum între reprezentanții mediului de afaceri din Moldova și Rusia. Șeful statului menționa că în Federația Rusă urmează să fie examinat potențialul investițional și posibilitățile de parteneriat în interesul ambelor părți și vor fi încheiate acorduri de colaborare de lungă durată.
Prima întrevedere a lui Igor Dodon, în calitate de președinte, cu omologul său rus a avut loc în luna ianuarie.