(foto, video) Carine – o nouă interpretă pe piața muzicală din Moldova, care mizează pe stilul și vocea sa

_c_a_r_i_n_e_10_3_2017_10_43_30_254

Corina Chiperceanu alias Carine este o tânără care vrea să cucerească piața muzicală autohtonă și cea din afară. Are 20 de ani și este studentă la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP), iar vocea sa te va cuceri instantaneu. Face coveruri la piese internaționale și speră că în acest mod va reuși să impresioneze internauții, atât prin stilul său, cât și cu vocea sa.

Carine cântă din copilărie și are cinci ani de studii muzicale la Școala de Muzică „Eugen Doga”. Și-a lansat recent un canal pe Youtube unde a încărcat câteva coveruri lucrate și prezentate într-un mod mai deosebit decât ceea ce ne-am obișnuit să auzim de la vedetele de la noi. „Proiectul Carine a apărut demult, însă abia acum, când avem un produs finit, am reușit să îl promovăm. Punem accentul pe calitatea foarte bună a sunetului și a videoclipului, pentru că vrem să dăm dovadă de profesionalism”, susține interpreta.

 

Piesele tinerei au fost înregistrate în studioul „NikoraSong”, cu care aceasta colaborează de mai mult timp. Tânăra se arată mulțumită de rezultatele obținute și ne-a declarat că a participat la mai multe concursuri de muzică atunci când era mai mică, printre care s-au numărat și concursuri internaționale, unde a reușit să facă o impresie bună și să obțină mai multe premii.

 

„Sunt pasionată de muzică de când eram mică și cred că niciodată nu mă voi răzgândi. Am avut o copilărie foarte frumoasă și colorată alături de Do-Re-Mi Show, în care am fost solistă timp de șapte ani.”

„Consider că am loc nu doar pe piața muzicală din Republica Moldova, deoarece eu prefer mai mult muzica internațională, așa că muncesc mult pentru o carieră nu doar la noi. Nu am un criteriu anumit după care îmi aleg piesele pe care le cânt, dar mă strădui să cânt aproape orice. Îmi place jazzul și hiturile internaționale.”

 

Are câteva piese proprii, dar lucrează momentan la o piesă și vrea să-și încerce forțele și în rolul de textier. Îi place mult să poarte ținute clasice pentru că îi pun în evidență caracterul și atitudinea, iar pe lângă muzică îi place mult și să călătorească, așa că merge adesea peste hotarele Moldovei pentru a-și bucura ochii cu priveliști uimitoare.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine