(video) Femeile sunt îndemnate să nu tolereze violenţa în familie „de dragul copiilor”

violenta_in_familie
Foto:avocat-tudor.ro

Centrul Internaţional „La Strada” a lansat un spot social prin care îndeamnă femeile să nu rabde violenţa în familie „de dragul copiilor”. Spotul ilustrează un caz de violenţă în familie, văzut prin ochii unui băieţel de numai nouă ani. Modul în care copilul povesteşte despre cum este să trăieşti într-o familie cu un tată agresiv, vine să desfiinţeze convingerea multor femei, care preferă să rabde bătăi şi umilinţe de dragul copiilor care, cred ele, trebuie să crească alături de tatăl lor.

„Adevărul este că un copil nu va fi niciodată fericit într-o familie în care există violenţă. Cel mai bun lucru pe care îl poate face o mamă e să se protejeze pe sine şi pe copil de soţul agresiv, înainte ca să fie prea târziu. Femeile agresate în familie trebuie să ştie că nu sunt singure. Noi ştim prin ce trec ele şi le putem ajuta”, susţine Daniela Misail-Nichitin, directoarea Programului Femei în cadrul Centrului Internaţional „La Strada”.

Potrivit autorităţilor, pe parcursul anului 2016, au fost înregistrate 1 782 de infracţiuni în sfera relaţiilor familiale. Printre acestea s-au numărat 31 omoruri, 88 vătămări corporale grave, dintre care, în 33 cazuri a survenit decesul victimei, 5 determinări la sinucidere, 101 vătămări corporale medii, 222 acte de violenţă comise împotriva mai multor membri de familie şi alte 1 284 vătămări intenţionate uşoare a integrităţii corporale ş.a.

Pe de altă parte, o cercetare elaborată de Centrul Internaţional „La Strada” în rândul elevilor arată că stereotipurile privind violenţa în familie îşi au rădăcinile încă din copilărie. Fiecare al doilea elev chestionat a declarat că într-un caz de violenţă în familie nu trebuie să intervină nimeni, deoarece aceasta este o problemă personală. Jumătate dintre elevii chestionaţi au declarat că nu ştiu unde ar trebui să se adreseze într-un caz de violenţă. Pe de altă parte, nouă din zece elevi au declarat că ştiu despre faptul că victima violenţei în familie are dreptul la asistenţă psihologică, medicală şi juridică.

Telefonul de Încredere pentru Femei – 0 8008 8008 poate fi apelat non-stop gratuit şi anonim. De la lansarea acestuia, peste 5 158 de femei afectate de violenţa în familie au beneficiat de consiliere psihologică. În caz de necesitate, gratuit, acestea au fost asistate şi din punct de vedere juridic.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine