Joburi în domeniul turismului cu salarii de invidiat, cazare și mâncare gratuită, acum aceasta este posibil datorită celor de la USTravel, care vin cu o oportunitate tentantă pentru toți tinerii din Republica Moldova. USTravel va organiza un târg de cariere pentru insulele Creta, Rodos, Santorini, Kos și altele.
Un lanț de hoteluri de 4* și 5* oferă peste 200 de posturi de muncă pentru moldoveni. Aceștia caută ospătari, barmani, recepționeri, chelneri, ajutori de bucătari și cameriste. Experiența în domeniu nu este obligatorie.
# Ce condiții trebuie să întrunești?
Candidații trebuie să aibă între 18 și 35 de ani și să dețină un pașaport de tip european, iar cunoașterea limbii ruse constituie un avantaj. Perioada contractuală poate fi între trei și șapte luni. Angajatul lucrează opt ore pe zi, șase zile din săptămână, iar cazarea și masa sunt gratuite.
Tânăra Andrialina Balaban a fost ajutor de chelner și a câștigat 2.000 de euro vara trecută. Fiind studentă a rămas plăcut surprinsă de experiența pe care a avut-o în Grecia. „Mi-a plăcut foarte mult! Am combinat utilul cu plăcutul. Am vizitat insula Creta, mi-am făcut prieteni din România, Ucraina, Rusia, Grecia, Anglia etc. Alături de ei am reușit să îmi dezvolt abilitățile de a comunica în engleză, am învățat lucruri noi. Pentru vara 2017 am planuri mărețe, printre acestea, mi-am pus ca scop să vizitez insula Santorini”, a menționat Andrialina.
„Am inițiat acest târg de job-uri fiind ca o oportunitate pentru toți tinerii din țară, chiar și cei care nu sunt studenți, dar au dorința să cunoască o nouă cultură, să capete experiență și bani în Grecia. Poporul grec apreciază foarte mult atitudinea moldovenilor față de munca pe care o prestează. Anul acesta compania USTravel a încheiat mai multe parteneriate pentru a face față cererii de pe piață, având în vedere că tot mai mulți tineri aleg să plece prin intermediul acestui program”, a subliniat Eugen Nemțanu, manager general USTravel.
# Detalii importante
Târgul de cariere va fi organizat la data de 11 martie, între orele 16:00 și 18:00, în incinta Hotelului Manhattan, str. Ciuflea 1. Interviul va avea loc direct cu angajatorii din Grecia. Pentru a participa este necesar să completezi chestionarul AICI.
Harta cu locația indicată