În fiecare an comercianții și meșteșugarii încearcă să ne impresioneze cu noi modele de mărțișoare, așa încât acum, mărțișorul poate fi agățat nu doar la piept, ci prinde forma unei brățări, broșe, coronițe sau a unui element decorativ pentru casă sau birou. Pentru că ne apropiem cu pași grăbiți de prima zi de primăvară, mărțișoarele au împânzit segmentul bulevardului Ștefan cel Mare, cuprins între străzile Vlaicu Pârcălab și Pușkin, unde aproximativ 70 de tarabe își așteaptă cumpărătorii care încă mai păstrează tradiția de a dărui și a purta mărțișoare.
Mărțișoarele sunt atât de multe și atât de diferite, încât e cam dificil să alegi unul. Totuși, comercianții ne-au asigurat că au modele pentru toate gusturile. Prețul unui mărțișor pornește de la doi lei, pentru un model simplu și poate ajunge până la 30-40 de lei pentru un mărțișor creat manual sau cu mai multe elemente. Mai scumpe sunt însă mărțișoarele decorative, care costă în medie 70 de lei și care sunt procurate preponderent pentru expozițiile școlare sau la grădiniță.
Deși au o varietate mare de modele, oamenii de regulă cumpără mărțișoarele mai ieftine și în special în ultimele zile ale lunii februarie. Acum însă nu se prea înghesuie. „Sunt aici de patru zile și nu prea am cumpărători, dar încă e devreme. Se cumpără mai mult mărțișoare pentru copii, cu diverse personaje. Anul ăsta avem un sortiment mare de mărțișoare – broșe, brățări, coronițe, dar oamenii oricum le preferă pe cele tradiționale”, mărturisește Galina.
Printre miile de mărțișoare expuse am evidențiat însă o doamnă, taraba căreia era umplută cu lucrări din ceramică și mărțișoare cu magnet: „Aceste mărțișoarele le confecționează ginerele meu, Andrei Sclifos. El le modelează, iar soția sa le pictează, pentru că ambii sunt artiști plastici”, menționează Elena. Andrei creează mărțișoare noi în fiecare an și vine cu ceva inedit de fiecare dată. Confecționează magnete din ceramică, dar și mărțișoare ce pot fi prinse în piept, iar munca durează cam trei zile, deoarece constă din două arderi și procesul de vopsire.
Deși nu au cumpărători, comercianții stau în frig în speranța că vor reuși să vândă în acest an mai multe mărțișoare, pentru că lucrează un an întreg la confecționarea lor. Odată ce se încheie perioada mărțișoarelor, aceștia tot anul croșetează și confecționează noi modele, chiar dacă nu au reșit să vândă marfa din anii precedenți. „Am făcut cam 2.000 de mărțișoare, iar din martie voi începe din nou să croșetez pentru ca să am modele și pentru anul viitor. Într-o zi pot să fac cam vreo cinci mărțișoare simple, iar modelele mai complicate îmi pot lua o zi întreagă”, susține Polina, meșteriță.
În prezent, mărțișorul este purtat pe toți parcursul lunii martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belșug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva își pune o dorință în timp ce atârnă mărțișorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât.