Plahotniuc: Dacă aș fi putut dirija din umbră, cu siguranță anul politic 2016 ar fi arătat altfel

Plahotniuc
Foto:Privesc.eu

„Isteria şi falsa politică a unor partide de pe dreapta l-au făcut pe Igor Dodon preşedinte. Pentru Republica Moldova ar fi fost bine să aibă un preşedinte de dreapta, asta ar fi dat o mai bună coerenţă guvernării pro-europene şi s-ar fi mers pe aceeaşi linie strategică”. Declarația a fost făcută de către președintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vlad Plahotniuc, în cadrul unui interviu pentru Almanahul Politic.

„Acum, însă, având un preşedinte de stânga, cu viziuni substanţial diferite de ale noastre, va trebui să ne consumăm o parte din activitate gestionând diferenţele acestea de viziune în ceea ce priveşte modelul de dezvoltare a ţării. Dar avem resurse suficiente să guvernăm bine, precum şi sa asigurăm stabilitatea politică şi liniştea în ţară”, a mai adăugat Plahotniuc.

În același context, sursa susține că anul politic 2016 nu a fost dirijat din umbră nicio acțiune importantă care s-a întâmplat în politică. „Sigur că am contribuit, ca unul dintre liderii coaliţiei de guvernare. Asta nu înseamnă, însă, că am dirijat ceea ce s-a întâmplat. Dacă aş fi putut face asta, cu siguranţă anul politic 2016 ar fi arătat altfel, cu un accent mai mare pe eficienţa politică.

Dovada că nu există un om care să poată dirija de unul singur din umbră politica moldovenească este tocmai faptul ca opoziţia s-a manifestat intens anul trecut, a reuşit chiar să dea peste cap toată Moldova şi a fost la un pas să o bage într-o criza politică pe termen lung, inclusiv sa blocheze acordul cu FMI, dar au eşuat pentru că s-au opus atât cetăţenii, cât şi partenerii de dezvoltare”, a mai adăugat președintele PDM.

Citește interviul integral aici.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine