Legea antifumat ar putea fi îmbunătățită. Deputații au dat curs solicitărilor societății civile

legea antifumat

După mai bine de un an de discuții și întruniri în privința implementării Legii antifumat și în special a unor prevederi care au intrat în vigoare în vara anului trecut, lucrurile par să se miște.

Societatea civilă și agenții economici au solicitat câteva modificări, aparent neesențiale, dar care ar asigura mai mult claritate și astfel legea ar putea fi implementată exact, iar localurile ar putea să o respecte fără să înregistreze pierderi în activitate, scrie moldova.org.

 Săptămâna trecută solicitările societății civile și ale agenților economici au fost discutate într-o ședință a Consiliului economic pe lângă Prim-ministru, la care au participat și reprezentanții Guvernului, precum și deputați.

Președintele Asociației Naționale a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement (MĂR), Aneta Zasavițchi, a menționat că au fost formulate trei modificări necesare ale legii care ar face-o pe de o parte mai clară și care va putea fi implementată,  iar pe de alta va crea condiții mai bune de activitate pentru localuri.

 Prima solicitare ține de excluderea prevederii care interzice fumatul pe o rază de zece metri de la uși, geamuri și de la diferite instituții. Este o normă care practic nu poate fi realizată în condițiile municipiului Chișinău și creează probleme mari localurilor. ”Mulți agenți economici sunt în imposibilitatea de a respecta această prevedere pentru că nu dețin acest spațiu. Respectiv, pe timp de vară, este o problemă că terasele mici sunt goale pentru că toți migrează la cele mai mari care au spațiu. Noi am cerut reducerea sau eliminarea acestei prevederi. În practica europeană nu există o distanță minimă pe care fumătorii trebuie să o respecte. Fumătorii au spațiu special amenajat în imediata apropiere a localului”, susține Aneta Zasavițchi.

Alte două solicitări, care, de asemenea, sunt în conformitate cu normele europene, țin de crearea unor spații de tip închis cum sunt fumoarele sau camere speciale unde este exclusă deservirea și permiterea funcționării unor localuri specializate pentru consumul de narghilea, trabuc, etc.

 „Astfel, toți vor fi în condiții egale de a respecta legea, nu ne-am  trezi cu migrația oaspeților de la un local la altul și fumătorii ar ști exact unde sunt spațiile pentru fumat, iar nefumătorii le-ar putea ocoli. Nefumătorii sunt mai mult afectați de fumatul în stradă decât în localuri”, susține președintele MĂR.

Cel puțin unii deputați sprijină o parte din propunerile societății civile și ale agenților economici. În opinia lor, într-adevăr, legea, în actuala formulă este proastă și nu poate fi implementată. „Cred că sunt multe lucruri care sunt corecte și utile”, susține deputatul Serghei Chiseliov. El însă menționează că aceste discuții trebuie continuate și să fie atrași cât mai mulți reprezentanți ai societății civile.

 Reprezentantul Asociației Obștești „Fumători Responsabili”, Artiom Ursoi, susține că discuțiile vor continua, urmând să fie prezentate noi cifre și dovezi că actuala lege, mai ales în privința celor „10 metri”, nu este aplicabilă. „Ședința s-a terminat cu ideea ca petiționarii să aducă argumente în cifre și sondaje referitor la câți fumători au fost, câți sunt acum, ce daune au localurile, câte localuri au suferit”.

Amintim că prevederile respective ale Legii privind controlul tutunului au intrat în vigoare la 31 mai 2016, dar acestea au provocat discuții încă din start, dat fiind că multe din ele sunt neclare și care se contrazic.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine