(studiu) Milenialii din Australia sunt cei mai nefericiți din lume. Iată cei îngrijorează

mary_shum__8_2_2017_16_40_40_220

Milenialii din Australia sunt cei mai nefericiți din lume, potrivit unui studiu realizat la nivel global și dat publicității miercuri de Deloitte, informează Agerpres.

Cercetarea a explorat viziunea asupra lumii a subiecților intervievați și a descoperit că milenialii de pe glob — persoanele născute între anii 1982 și 1999 — sunt din ce în ce mai îngrijorați cu privire la viitorul lor, în contextul evenimentelor cu care se confruntă lumea la acest moment, însă își păstrează totodată optimismul cu privire la capacitatea următoarei generații de a produce o schimbare.

7900 de mileniali din 30 de țări de glob au fost cuprinși în studiu, 300 dintre ei provenind din Australia. Aceștia din urmă s-au arătat nemulțumiți în special în legătură cu activitatea profesională și s-au arătat cei mai predispuși să-și părăsească locul de muncă în următorii doi ani (58%), în comparație cu semenii lor din alte părți ale lumii (38%).

Milenialii din Australia au demonstrat o viziune negativă cu privire la viitor, numai 8% fiind de părere că se vor afla într-o poziție financiară mai bună decât cea a părinților lor, și numai 4% sperând că vor fi mai fericiți.

Însă, majoritatea australienilor cuprinși în studiu (53%) și-au arătat încrederea în următoarea generație — numită Generația Z — care îi include pe cei în vârstă de 18 ani sau mai tineri, privindu-i într-o lumină pozitivă. Totuși, și procentul celor care au manifestat această viziune s-a aflat sub media înregistrată în alte țări dezvoltate și în curs de dezvoltare.

Directorul general administrativ al Deloitte, David Hill, a declarat că o mare parte din această atitudine negativă a milenialilor australieni vine de la incapacitatea lor de a pătrunde pe piața imobiliară, o piață care pentru predecesorii lor a fost foarte accesibilă. „Te gândești la marele vis australian, care pentru mulți australieni înseamnă să ai propria ta casă, și cred că pentru că din ce în ce mai mulți mileniali din Sydney și Melbourne acest lucru este doar un vis — departe de a fi atins”, a declarat Hill conform sursei citate.

Subiectele principale de îngrijorare declarate de milenialii cuprinși în studiu au fost terorismul (30%), infracțiunile (27%) și schimbările climaterice (26%).

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine