(foto) Furau găini, animale și unelte din gospodării. Patru frați au fost reținuți după ce au comis 20 de furturi

2
Foto:igp.gov.md

O grupare infracțională formată din patru fraţi, a fost destructurată de polițiști, fiind organizate pecheziții la locuințele acestora din raionul Nisporeni. Bărbații, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, sunt cercetați de polițiști pentru comiterea mai multor furturi pe teritoriul raioanelor Făleşti, Ungheni şi Nisporeni.

Recent, ca urmare a acțiunilor comune întreprinse de angajații Inspectoratelor de poliție Fălești, Ungheni, Nisporeni, în colaborare cu ofițerii Inspectoratului Naţional de Investigaţii  Nord, au reținut suspecții, care ar fi comis 20 de furturi din gospodării.

Astfel, pe parcursul anului trecut și începutul de an curent, suspecții ar fi sustras din gospodării diverse unelte electrice, respectiv drujbe, flexuri, aparate de sudură, dar și păsări, animale,cauzând un prejudiciu de 80 000 lei.

Ca urmare a cercetărilor, polițiștii au stabilit că suspecţii acționau pe timp de noapte, în timp ce proprietarii dormeau. În urma perchezițiilor, la domiciliile suspecților, polițiștii au depistat o parte din bunurile furate, celelalte, conform spuselor bănuiților,  au fost vândute.

Bărbații  şi-au recunoscut vina şi se află în izolatorul de detenţie provizorie al IP Făleşti pe un termen de 30 de zile.

Pe acest caz au fost inițiate  patru  cauze penale în baza art.186, alin.2  Cod Penal al  RM, dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă  amendă în mărime de la 650 la 1350 unităţi convenţionale, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.

Photo Credit: igp.gov.md
Photo Credit: igp.gov.md
Photo Credit: igp.gov.md
Photo Credit: igp.gov.md
Photo Credit: igp.gov.md
Photo Credit: igp.gov.md
Photo Credit: igp.gov.md
Photo Credit: igp.gov.md
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine