(foto) Anastasia Sorocatii, voluntară în Grecia: „Voluntariatul te formează și definește ca personalitate”

main

Anastasia Sorocatii este studentă în anul III la facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a USM. Este o promotoare activă a voluntariatului și își dorește să participe în mai multe programe, care presupun stagii internaționale de lucru în străinătate, pentru a obține experiența deplină oferită de AIESEC Chișinău, organizația în cadrul căreia activează.

În cadrul organizației AIESEC Chișinău este team leader a echipei „Sales” din cadrul departamentului „Incoming Exchange”, iar fiind voluntară AIESEC a decis să participe în unul dintre programele promovate de organizație, „Global Volunteer”, și să petreacă „o vară plină de aventuri”.

 

Anastasia 8

După ce a trecut toți pașii necesari: înscriere, interviu și plecarea propriu zisă, Anastasia a ajuns pe insula Creta, Grecia, unde a stat două luni în cadrul proiectului „Summer Camps”. Aici ea a fost profesor de dansuri la o tabără de vară. „Experiența de voluntariat internațional în Grecia mi s-a părut una superbă, iar acest lucru îl sesizezi în acel moment în care înțelegi cât de norocoasă ești să descoperi lumea”, ne spune tânăra.

 

Anastasia 7

Nefiind la prima sa vizită în Grecia, Anastasia s-a obișnuit destul de ușor cu țara. În plus, oamenii au fost deosebiți, spune ea. „Am avut noroc să întâlnesc persoane deosebite din diverse colțuri ale lumii precum: Armenia, Federația Rusă, Franța, România și Serbia, care mi-au devenit prieteni pe viață”, spune Anastasia.

 

Anastasia 1

Totuși, tânăra mărturisește că a avut parte și de câteva provocări. „Am întâmpinat câteva dificultăți – șocul cultural, care durează primele două zile, fiind singură în țară străină și faptul că am fost nevoită să învăț un pic și limba greacă pentru a comunica cât mai eficient cu copiii, fapt ce a constituit un avantaj enorm pentru mine.”

A plecat în Grecia entuziasmată, căci urma să treacă printr-o experiență de vis. Acum îi sfătuiește pe tinerii care își doresc o experiență similară să nu le fie frică. „Nu vă fie frică! Voluntariatul internațional te formează și definește ca personalitate independentă și cu scopuri bine stabilite, te perfecționează și îți evidențiază contribuția majoră pe care o aduci într-o țară străină. Voluntariatul internațional este format dintr-o gamă largă de activități precum călătoriile, schimbul cultural, cunoașterea de noi persoane din diverse țări, acomodarea la diferite medii și culturi, posibilitatea de a deveni mai bun și de a te autoperfecționa”, explică Anastasia.

 

Anastasia 2

În urma propriei sale experiențe, tânăra spune că a învățat mult, iar una dintre lecții este: „Am realizat că indiferent de ce se petrece în lume, oamenii sunt foarte receptivi la schimbări, niște transformări constructive axate pe schimburi reciproce de practici, culturi, valori, tradiții și cunoștințe”, subliniază tânăra.

 

Anastasia 6

Totodată, Anastasia spune că ar aduce în Moldova obiceiul grecilor de a avea timp pentru odihnă, indiferent de circumstanțe. La capitolul tradiții tânăra ne spune că grecii au bucate asemănătoare cu cele moldovenești, chiar și dansurile tradiționale grecești au mișcări comune cu ale noastre. A rămas impresionată de tabăra unde a fost voluntară. „Copiii de la tabără erau ocupați zi de zi, nu aveau telefoane mobile, programul era plin de activități, iar asta constituie un aspect pozitiv al dezvoltării acestora, din toate punctele de vedere”, a menționat tânăra.

 

Anastasia 4

Cea mai memorabilă experiență în calitate de voluntar a avut-o în Moldova. „A fost aproximativ cu doi ani în urmă, atunci când împreună cu un grup de tineri am realizat un act de caritate. Am avut marea plăcere să aducem daruri în timpul sărbătorilor de iarnă copiilor bolnavi de leucemie”, mărturisește Anastasia.

Tânăra recomandă și altor tineri să facă voluntariat, căci: „Să fii voluntar înseamnă să accepți pe deplin o provocare cu totul deosebită, să faci un lucru nou, interesant și valoros atât pentru tine, cât și pentru ceilalți. Voluntariatul nu presupune o recompensă bănească, ci realizări, performanțe și plăcere enormă”, a conchis Anastasia Sorocatii.

 

Anastasia 9

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine