La sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX își punea bazele noțiunea de science-fiction. În condițiile unui progres tehnologic insistent, oamenii își imaginau cu admirație cum va fi viața peste 100 de ani. Pictorii și savanții visau la automobile-avioane care vor transporta pasagerii în timp record la destinație, scrie tasta.ro.
Putem vedea în detalii cum arăta viitorul în viziunea oamenilor din acea epocă prin intermediul imaginilor de mai jos. Creațiile au fost realizate de pictori francezi la sfârșitul secolului XIX. Prezentul pe care îl trăim azi, făcea parte din categoria fantasticului pentru înaintașii noștri.
#1. Frizeria viitorului. Oamenii credeau că în anul 2000 multe butoane vor înlocui lucrul manual.
#2. Bătălie aeriană. Autorul imaginii a prezis cum va arăta Primul Război Mondial.
#3. Aerotaxi. Ideea unui mijloc de transport care se deplasează prin oraș îi încânta pe oameni, chiar dacă nici până în anul 2000 aceasta nu a fost pusă în practică.
#4. Pompieri zburători. O funcție asemănătoare este îndeplinită astăzi de către elicopterele pentru incendii.
#5. Poștaș cu aripi. Probabil vom avea așa ceva dacă scrisorile vor fi expediate cu drona
#6. Scafandri călare pe cal
#7. Robot care face curățenie. Ideea a fost pusă în practică în totalitate.
#8. Vânătoare de pescăruși
#9. Poliție aeriană
#10. Ferma anilor 2000. Într-adevăr în gospodării multe procese au devenit automatizate.