Președintele ales al SUA, Donald Trump, devine la 20 ianuarie președinte în exercițiu, în cadrul unei ceremonii ce va avea loc în fața Capitoliului și care este așteptată cu interes în întreaga lume, scrie Ageprpres.
Potrivit The New York Times, ziua de vineri, începe cu un mic dejun la casa de oaspeți a președintelui, unde familia Trump își invită câțiva apropiați. La 15:30, Trump va lua parte la un serviciu religios privat la biserica episcopală St. John, aflată în apropierea casei de oaspeți.
O oră mai târziu, președintele ales și președintele în exercițiu, împreună cu soțiile lor, se întâlnesc la Casa Albă, de unde vor parcurge împreună traseul către Capitoliu.
Ceremonia de învestire începe la 19:00, ora României. Vor lua cuvântul lideri religioși apropiați de Trump și senatorul de Missouri, Roy Blunt, care este și președintele comitetului pentru învestire. Discursurile vor fi urmate de recitaluri muzicale.
Depunerea jurământului și discursul inaugural au loc după aproximativ jumătate de oră. Trump va fi învestit de președintele Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite, John G. Roberts. La ceremonie vor fi folosite două Biblii: cea a lui Abraham Lincoln și cea pe care Trump o are încă din copilărie.
Odată ce Trump devine președinte în exercițiu, Barack și Michelle Obama își iau rămas bun și părăsesc locul unde a avut loc învestirea. Pentru noul președinte urmează un prânz la care sunt invitați membrii administrației sale, precum și prieteni apropiați, apoi trecerea în revistă a forțelor armate, care va avea loc la Capitoliu.
Donald Trump și Mike Pence vor lua parte apoi la parada inaugurală de pe celebra Pennsylvania Avenue. Festivitățile din ziua învestirii se încheie cu balul inaugural, programat să înceapă la 04:00, ora României.
Potrivit New York Times, vor fi, de fapt, două baluri inaugurale ce vor avea loc la etaje diferite ale centrului Walter E. Washington. În paralel se va desfășura un bal dedicat membrilor forțelor armate. Trump va veni la fiecare dintre cele trei petreceri și va susține, de fiecare dată, un discurs.
Donald Trump a ajuns joi cu avionul la Washington, unde urmează să fie învestit vineri ca al 45-lea președinte al SUA, într-o ceremonie transmisă în direct de canalele de televiziune americane.
Președintele ales s-a aflat și miercuri în capitala SUA pentru o serie de evenimente legate de învestitură, dar s-a întors să doarmă la New York. În noaptea de joi spre vineri va dormi în schimb la Washington, la reședința oficială Blair House, pentru a se instala la Casa Albă după ce va depune jurământul vineri la prânz (ora 17.00 GMT, 19.00 ora României).