(foto) Primăria anunță consultări publice asupra proiectului primului hipermarket «Kaufland»

pretura

Vineri, 20 ianuarie 2017, ora 10.00, în sala de ședințe a Preturii sectorului Ciocana, bd. Mircea cel Bătrîn, 4/3, vor fi desfășurate consultările publice asupra proiectului «Planul Urbanistic Zonal privind valorificarea terenurilor de bd. Mircea cel Bătrîn, 25/1» – proiectul privind construcție hipermarchetului «Kaufland».

Anterior, consultările precedente au fost anulate din cauza încălcărilor grave a procedurii de desfășoare a consultărilor publice, prevăzute de legislație în vigoare.

În evenimentul vor participa: administrația Preturii sectorului Ciocana, reprezentanții Primăriei mun.Chișinău, reprezentanții a firmei de construcție și proiectantului, activiști civici și locatari a sectorului Ciocana.

Reamintim că, primul magazin Kaufland ar urma să fie deschis în luna noiembrie a acestui an. Acest va avea o suprafață totală de 5 mii de metri pătrați, dintre care 3500 vor fi rezervați zonei comerciale. Clienții vor avea la dispoziție 300 de locuri de parcare.

Planul de viitor al companiei este să deschidă peste şase magazine în Republica Moldova. Iată cum ar putea arăta viitorul magazin, potrivit schiței actuale de proiect:

1

2

3

4

5

6

7

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine