(video) TED Talks: 15 cele mai populare discursuri din toate timpurile

collage2

TED este o organizație non-profit care răspândește idei din diferite domenii și inspiră oameni din toată lumea. Inițiat în 1984, TED a petrecut o mulțime de evenimente în întreaga lume în mai mult de o sută de limbi. Noi am selectat 15 cele mai populare discursuri din toate timpurile și vă invităm să le descoperiți.

#1. Ken Robinson: Școlile distrug creativitatea?

Ken Robinson pledează, într-un discurs amuzant dar emoționant, pentru crearea unui sistem educațional care să încurajeze creativitatea, nu s-o distrugă.

#2. Amy Cuddy: Limbajul trupului determină cine ești

Limbajul corpului influenţează modul în care ne percep ceilalţi, dar poate schimba şi modul cum ne vedem noi înşine. Psihologul social Amy Cuddy ne demonstrează cum „poziţiile corporale specifice puterii” – a sta într-o postură care insuflă siguranţă în sine, chiar şi când nu ne simţim siguri pe noi – pot influenţa nivelurile de testosteron şi de cortizol din creier şi pot avea chiar un impact asupra şanselor noastre de succes.

#3. Simon Sinek: Cum liderii excepționali inspiră acțiune

Simon Sinek are un model simplu dar puternic pentru leadership-ul inspirațional, începând cu un cerc de aur și cu întrebarea “De ce?”. Exemplele lui includ compania Apple, pe Martin Luther King și pe frații Wright — și drept contraexemplu pe TiVo, companie care (până la o recentă victorie în justiție care i-a triplat prețul acțiunilor) părea să se chinuie serios.

#4. Brené Brown: Puterea vulnerabilităţii

Brené Brown studiază legăturile umane – capacitatea de empatie, sentimentul de legătură, capacitatea de a iubi. Într-o prezentare incisivă şi amuzantă, susţinută la TEDxHouston, împărtăşeşte detaliile studiului care a determinat-o să pornească într-o aventură de autocunoaştere şi de înţelegere a umanităţii. Un discurs de transmis şi altora.

#5. Mary Roach: 10 lucruri pe care nu le-ați știut despre orgasm

Mary Roach, autoarea cărții “Bonk”, se afundă în cercetări științifice obscure, unele vechi de secole, pentru a face 10 afirmații surprinzătoare despre punctul culminant sexual, ajungând de la bizar la ilar. (Această prelegere este destinată adulților. Se recomandă discreția privitorilor.)

#6. Puternicul atac de iluminare al lui Jill Bolte Taylor

Jill Bolte Yaylor a beneficiat de o șansă de cercetare pe care puțini cercetători ai creierului și-ar dori-o: a avut un puternic accident vascular cerebral și a observat cum funcțiile creierului său – mișcare, vorbire, conștiința sinelui – s-au oprit una câte una. O poveste extraordinară.

#7. Tony Robbins despre de ce facem lucrurile pe care le facem

Tony Robbins discută despre “forţa invizibilă” care motivează acţiunile fiecăruia dintre noi — şi bate palma cu Al Gore care se află în primul rând din audienţă.

#8. Dan Pink despre surprinzătoarea ştiinţă a motivării

Analistul de cariere Dan Pink examinează enigma motivării, pornind de la un fapt cunoscut de specialiştii în ştiinţe sociale, dar necunoscut de majoritatea managerilor: recompensele tradiționale nu sunt întotdeauna aşa de eficiente cum credem. Ascultaţi poveşti edificatoare — şi poate, o cale de urmat.

#9. Cameron Russell: Aspectul fizic nu e totul. Credeți-mă, sunt manechin!

Cameron Russell recunoaște că a câștigat marele loz la „loteria genetică”: e înaltă, arată bine și e manechin pentru lenjerie intimă. Dar nu o judecați după felul în care arată. În această prezentare curajoasă, ea oferă o analiză dezaprobatoare asupra industriei care a făcut-o să pară extrem de seducătoare la vârsta de doar 16 ani.

#10. Susan Cain: Puterea introvertiţilor

Într-o cultură în care să fii sociabil şi deschis e mai de preţ decât orice altceva, poate să fie dificil, chiar demn de ruşine să fii introvertit. Dar după cum susţine Susan Cain în această prelegere plină de pasiune, introvertiții oferă lumii talente şi abilităţi extraordinare, iar ei ar trebui încurajaţi şi apreciaţi.

#11. Julian Treasure: Cum să vorbeşti ca lumea să te asculte

Aţi simţit vreodată că vorbiţi, dar nimeni nu vă ascultă? Julian Treasure vă va ajuta. În această prezentare utilă, expertul de sunet demonstrează principiile unui discurs influent — de la exerciţii vocale la-ndemâna oricui, la secrete despre cum să vorbeşti cu empatie. O prezentare care ar putea ajuta lumea să sune mai frumos.

#12. Pranav Mistry: Emoționantul potențial tehnologic al celui de-al Șaselea Simț

Pranav Mistry prezintă în cadrul TED India câteva dispozitive care facilitează interacțiunea universului fizic cu cel informațional. El oferă o analiză detaliată a noilor sale invenții numite Al Șaselea Simț și “laptop-ul” de hârtie. În cursul aceste conferințe unde răspunde și la întrebări, Mistry anunță că va oferi public codul software-ului acestui dispozitiv pentru a-l face accesibil tuturor.

#13. Pamela Meyer: Cum să detectezi mincinoșii

În fiecare zi, suntem mințiți de 10 până la 200 de ori, iar indiciile pentru a detecta minciunile pot fi subtile și non-intuitive. Pamela Meyer, autoarea cărții „Liespotting” („Detectarea Minciunii”) ne dezvăluie secretele celor instruiți să detecteze minciuna și susține că onestitatea e o virtute ce merită păstrată.

#14. Shawn Achor: Fericitul secret al unei munci mai bune

Credem că ar trebui să lucrăm pentru a fi fericiţi, dar oare nu e invers? Într-un discurs în ritm rapid şi incitand de la TEDxBloomington, psihologul Shawn Achor susţine că, de fapt, fericirea susţine productivitatea.

#15. Dan Gilbert se întreabă: De ce suntem fericiţi?

Dan Gilbert, autorul cărţii Stumbling on Happiness, contestă ideea că vom fi nefericiţi dacă nu obţinem ceea ce ne dorim. “Sistemul imunitar” al psihicului nostru ne permite să fim cu adevărat fericiţi chiar şi atunci când lucrurile nu merg aşa cum le-am plănuit.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine