La această oră, pe toate traseele din țară transportul circulă fără dificultăți. Menționăm că, echipajele de patrulare în aceste momente însoțesc circa 80 de autospeciale care împrăştie material antiderapant solid pe trasee.
Începând cu noaptea trecută, peste 150 de echipaje de patrulare și peste 300 de inspectori se află pe drumurile naționale și activează în mod sporit întru fluidizarea traficului rutier și acordarea ajutorului conducătorilor auto aflați în dificultate.
Totodată, ofițerii Inspectoratului Național de Patrulare recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic, iar în situaţia în care vizibilitatea în oglinzile mașinii este redusă din cauza ninsorii, folosirea luminilor de către toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers.
În astfel de condiţii, recomandăm conducători
-
lor auto înainte de a porni la drum să-și echipeze automobilul cu un sac de nisip, lopată, plapumă, termos și ceai.
Timp de 24 de ore, pe teritoriul țării, s-au înregistrat 6 accidente rutiere, 9 persoane traumatizate, principalele cauze fiind depășirea vitezei, nerespectarea indicatoarelor rutiere de acordare a priorității de trecere.
Inspectoratul Național de Patrulare menționează că, în cazul în care vă aflați într-o dificultate, sesizați cel mai apropiat echipaj de patrulare sau apelați la numărul de urgență 902.