Moldova, sub asaltul iernii. Peste 150 de autovehicule au fost deblocate de salvatori în ultimele 24 de ore

namet_0

Angajații Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale au deblocat din nămeți peste 150 de autoturisme împotmolite pe traseele din țară. Cele mai multe mașini au fost deblocate în sudul țării unde viscolul acoperea drumurile cu zăpadă.

72 unități de transport au fost scoase din omăt de salvatorii din UTA Găgăuzia. Alte mașini blocate în zăpadă au fost tractate de pompieri de pe traseele din raioanele Cahul, Căușeni, Ștefan Vodă, Basarabeasca, Cimișlia, Ungheni, Anenii Noi și Chișinău.

Mai mult, trei ambulanțe cu pacienți au fost deblocate de angajații Serviciului Situații Excepționale împotmolite pe drumurile raioanelor Taraclia, Cahul și Anenii Noi. O femeie însărcinată din localitatea Cazaclia a fost dusă de urgență la spitalul din Taraclia. Misiunea a fost efectuată de pompieri, deoarece alte mijloace de transport nu puteau să ajungă în localitate.

În total pentru intervenții au fost antrenați 305 salvatori și pompieri cu 80 unități de tehnică. Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale continuă să activeze într-un regim sporit, iar oamenii sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 901 în caz de situații de risc.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine