Inspectoratul Naţional de Patrulare informează că, la această oră pe teritoriul ţării sunt precipitaţii sub formă de ninsoare însoţite de vânt. Careva blocări sau mijloace blocate nu sunt, traseele sunt presărate cu material antiderapant, transportul circulă fără dificultăţi.
De asemenea, pe trasee sunt implicate 46 de echipaje ale Inspectoratului Naţional de Patrulare, inspectorii de patrulare activează intensiv şi gata de a interveni în caz de ajutor a conducătorilor auto. La fel şoferii sunt preîntâmpinați de către angajaţii INP să respecte regimul de viteză şi să păstreze distanţa.
Menţionăm că, din cauza condițiilor meteorologice nefaste, pe drumurile din țară au avut loc 80 de accidente rutiere, dintre care 65 s-au produs în Capitală, acestea au fost soldate doar cu deteriorarea mijloacelor de transport, iar în urma a altor 3 accidente 5 persoane au avut de suferit diferite traumatizme.
Inspectoratul Naţional de Patrulare recomandă adoptarea unei conduite preventive în trafic şi respectarea indicaţiilor poliţiştilor de patrulare.