Pavel Filip a solicitat pregătirea instituțiilor de învățământ pentru revenirea elevilor din vacanță

scoala
Foto:static.panoramio.com

Premierul Pavel Filip a convocat ,astăzi, şefii instituţiilor responsabile de gestionarea situaţiilor excepţionale, pentru a evalua riscurile în legătură cu anunţarea Codului portocaliu de condiţii meteorologice complicate pe teritoriul Republicii Moldova.

În cadrul ședinței, Pavel Filip a solicitat Ministerului Educației să pregătească instituțiile de învățământ pentru revenirea copiilor din vacanță. Astfel, luni, 9 ianuarie, elevii vor reveni din vacanță și vor începe cel de-al doilea semestru de studiu a acestui an.

De asemenea, în cadrul ședinței, Prim-ministrul a fost informat despre măsurile întreprinse pentru reducerea riscurilor provocate de temperaturile scăzute și pregătirea subdiviziunilor teritoriale ale Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, în vederea sporirii capacității de trecere a autospecialelor de intervenție. În acest sens, Premierul a solicitat Ministerului Afacerilor Interne să acorde cât mai multă informație cetățenilor și să țină legătura permanentă cu autoritățile publice locale, pentru mobilizare maximă și gestionarea eficientă a situațiilor excepționale.

Totodată, Pavel Filip a cerut Ministerului Sănătăţii să asigure acordarea ajutorului medical și accesul populaţiei în toate spitalele ţării.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine