(video) Isprăvi huligănești. Doi tineri au spart parbrizele a cinci automobile într-o singură noapte

nve00028-700×352
Foto:Captură video

Doi tineri au fost reținuți de către forțele de ordine pe urme fierbinţi după ce au spart parbrizele la cinci automobile şi au sustras automagnetolele doar într-o noapte. Hoţii au fost localizaţi şi reţinuţi în preajma Gării Feroviare, când au încercat să vândă bunurile furate.

Poliţiştii au ridicat automagnetolele, iar suspecţii au fost escortaţi la Inspectorat pentru audieri. Ei s-au dovedit a fi locuitori ai Capitalei, cu vârstele de 25 ani şi respectiv 33 ani, anterior judecaţi pentru infracţiuni patrimoniale.

Conform primelor constatări, aceştia se asigurau că autoturismele nu erau dotate cu sisteme de alarmă, apoi deteriorau parbrizele cu o piatră. Totodată alegeau automobilele parcate în locuri slab iluminate. În acest context poliţiştii au acumulat probe suficiente şi i-au reţinut pe un termen de 72 de ore în izolatorul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău. Ei sunt cercetaţi penal pentru furt şi riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 6 000 lei la 20 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 4 ani.

Poliţia Capitalei recomandă:

  • DOTAŢI autoturismul cu un sistem de alarmă performant ce se aplică pe geamuri şi capote, ceea ce îşi dovedeşte întotdeauna eficienţa;
  • VERIFICAŢI dacă geamurile sunt închise şi portierele asigurate atunci când părăsiţi autoturismul, chiar şi pentru câteva minute;
  • Pe timpul nopţii, parcaţi autoturismul în locuri special amenajate şi iluminate, aflate în zona de acţiune a patrulelor de poliţie;
  • NU păstraţi la vedere în autoturism bunuri de valoare (genţi, poşete, borsete, acte de identitate, documente, cărţi de credit, aparatură audio-video, telefoane mobile etc.);
  • Dacă pe locul unde s-a aflat autoturismul sunt urme lăsate de infractori (geam spart, urme de încălţâminte sau accesorii auto deteriorate), luaţi măsuri de protejare a acestora până la sosirea experţilor criminalişti.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine