Săptămâna trecută, în municipiul Chișinău s-au înregistrat peste cinci mii de cazuri noi de viroze, cu circa 13% mai puțin în comparație cu o săptămână mai devreme.
Cei mai afectați sunt copiii, numărul de îmbolnăviri printre care constituie aproape trei mii. Cazuri de gripă sezonieră au fost 118, inclusiv 70 de cazuri la copii, transmite IPN.
Șeful adjunct al Direcției municipale sănătate, Constantin Râmiș, a declarat la ședința operativă de la Primărie că în municipiul Chișinău au fost administrate 90% din vaccinurile antigripale pregătite pentru acest sezon. Datorită imunizării, dar și faptului că elevii sunt în vacanță, numărul cazurilor de îmbolnăviri se va diminua.
Potrivit Centrului de Sănătate Publică Chișinău, morbiditatea prin infecții acute ale căilor respiratorii şi prin gripă se menţine la nivelul mediu multianual, caracteristic pentru perioada rece a anului. În total, în perioada 14 noiembrie 2016 -1 ianuarie 2017, s-au înregistrat 397 de cazuri de gripă și peste 24 de mii de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii.