Zâmbetele de copii aduc mai multă lumină în incinta Shopping MallDova, atmosfera de Crăciun devenind mai feerică datorită vizitelor micuților de la școlile auxiliare și centrele de plasament din întreaga țară. Mai multe grupuri de copii au fost invitate de centrul comercial pentru a face parte din povestea magică de sărbători, în cadrul proiectului de responsabilitate socială „Zâmbete de copil la Shopping MallDova”.
Ina Mamaliga, manager marketing Shopping MallDova: „Scopul nostru este să oferim posibilitatea cât mai multor copii să simtă feeria sărbătorilor de Crăciun. În cadrul vizitelor la Shopping MallDova, copilașii au ocazia să se distreze împreună cu animatorii noștri, îi vom servi cu o masă delicioasă, iar la final Moș Crăciun le va da niște cadouri”.
Copiii de la trei instituții de învățământ și plasament temporar au fost oaspeții de onoare ai centrului comercial în perioada sărbătorilor de Crăciun. Ei au avut parte de multe activități distractive și au avut ocazia să-i scrie lui Moș Crăciun scrisori cu cele mai tainice dorințe, pe care au putut să le expedieze pe loc, în cutia poștală instalată la parterul centrului comercial.
„Eu anul acesta am fost cuminte și doresc de la tine o pereche de cercei și vreau să-mi aduci niște elastic de păr. Doresc încă o carte mare ca să o citesc. Moș Crăciun, eu cred în tine!”
„Vreau o baghetă magică.”
De asemenea, cei peste 70 de micuți care au pășit pragul Shopping MallDova împreună cu educatorii lor, l-au cunoascut personal pe Moș Crăciun, care le-a oferit multe cadouri de sărbători.
Tatiana Buinovschi, asistent social, Centrul de Reabilitare Socială a Copiilor „Casa Gavroche”: „Aceste evenimente sunt foarte binevenite, deoarece copiii socializează. Vreau să mulțumim Shopping MallDova pentru organizarea acestor evenimente minunate”.
Diana Dașan, psiholog, Centrul pentru Copilărie, Adolescență și Familie: „Copiii sunt foarte bucuroși că sunt în centrul atenției. Ei așteaptă cu nerăbdare fiecare invitație la Shopping MallDova”.
Proiectul „Zâmbete de copil la Shopping MallDova” a fost inițiat în luna iulie 2015. Prin acțiunile desfășurate, Shopping MallDova își reconfirmă statutul de actor social responsabil în Republica Moldova, fiind printre cei mai activi promotori ai acestui concept în țara noastră.