Autorul atacului din Berlin a fost împușcat la Milano

anis amri

Anis Amri, tunisianul suspectat că ar fi fost cel care a condus luni seara un camion într-un târg de Crăciun de la Berlin ucigând 12 oameni, este “fără îndoială” bărbatul care a fost împușcat de o patrulă a poliției la Milano, a confirmat ministrul italian de Interne Marco Minniti, scrie Agerpres.

„În Italia avem un nivel ridicat de control al teritoriului și în cazul în care un fugar căutat de poliție, este identificat și neutralizat. Acest lucru înseamnă că există un sistem care funcționează”, a spus Minniti.

Conform DPA, suspectul a fost identificat cu ajutorul amprentelor. Tunisianul a fost ucis într-un schimb de focuri la Milano.

Conform agenției italiene ANSA, schimbul de focuri ar fi avut loc în cursul nopții, n jurul orei 3 dimineața, și a izbucnit după ce o patrulă a poliției ar fi făcut un control în Piața 1 Mai. Când i s-au cerut documentele de identitate, suspectul a scos un pistol și a tras în direcția polițiștilor, iar aceștia l-au împușcat pe loc.Un polițist a fost rănit în confruntare, dar nu se află în stare gravă.

Suspectul, tunisianul Anis Amri, a stat mai mulți ani în Italia înainte de a se îndrepta spre Germania în iulie 2015, informează DPA și ANSA. Ar fi petrecut 4 ani în închisoare în Italia și era considerat un personaj violent. După ce și-a ispășit pedeapsa, ar fi primit un ordin de expulzare, însă autoritățile tunisiene nu au dus la bun sfârșit procedura de recunoaștere a cetățeniei lui Amri în termenul prevăzut de lege.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine