Interpreta basarabeancă Angelika Vee se bucură de un nou succes la nivel internaţional. Piesa “Sweet Madness” realizată în colaborare cu Sons of Maria a depăşit 5 milioane de difuzări pe Spotify în doar 2 luni de la lansare. Piesa a fost inclusă în Playlisturi de top şi se bucură de suport atât din partea radiourilor din Europa şi Statele Unite, cât şi din partea Dj-ilor.
Mai mult, artista a pregătit un frumos videoclip pentru “Sweet Madness”. Angelika Vee apare pe plaja Venice Beach din Los Angeles alături de cateva fete frumoase. Imagini dinamice, biciclete, plajă şi apus de soare, atmosfera perfectă care îţi va reaminti de zilele calde de vară.
Videoclipul a fost lansat oficial de labelul elveţian Enormous Tunes şi apare pe canalul de youtube al Kontor Records.
Angelika Vee este cunoscută la nivel internaţional pentru colaborarile sale în calitate de compozitoare şi interpretă alături de producători cu renume.