Europa pentru Moldova: A revenit de peste hotare pentru a produce mobilă pentru persoanele cu dizabilități

dinububulici-photo-7861

După ce a muncit aproximativ 14 ani în Irlanda, Filipașco Oleg a decis să se întoarcă acasă pentru a-și lansa propria afacere și a face mobilă pentru persoanele cu dizabilități, idee ce a preluat-o de peste hotare și a considerat că este necesară să fie implementată și în Republica Moldova. Cu sprijinul Programului „PARE 1+1”, care i-a oferit un ajutor în sumă de 200.000 de lei, Filipașco Oleg a reușit să pună bazele afacerii, să își procure echipamentul necesar și să își pornească afacerea.

Întreprinderea își propune să producă mobilier destinat persoanelor cu dizabilităţi (scaune cu rotile, scaune adaptate la ridicarea scărilor, etc.), iar pentru că în Republica Moldova nu există mecanismele necesare pentru utilarea mobilierului, întreprinderea a apelat la ajutorul celor din Europa: „ Ideea de a fabrica mobilă pentru persoanele cu dizabilități mi-a venit după ce am realizat că în Republica Moldova această mobilă este importată de peste hotare. Am făcut atunci cunoștință cu actualul meu coleg, Sinitskii Oleg, care avea mai multă experiență în acest domeniu și am înființat împreună compania. Încă nu producem acest tip de mobilă, însă suntem la etapa de planificare. Momentan așteptăm să ni se expedieze câteva modele din Europa pentru ca să le putem asambla în cadrul companiei”, a menționat antreprenorul.

dinububulici-photo-7863

SRL “OFOS GRUP” a fost înregistrat în anul 2013, iar atunci întreprinderea număra doar 6 angajați. Între timp însă aceasta a crescut, iar momentan aici lucrează aproximativ 17 persoane. „De ceva timp am început să exportăm mobilă, iar primul nostru export a fost la București, iar momentan avem contracte și cu Germania”, a menționat unul dintre fondatorii afacerii.

Antreprenorii susțin că prețutile pentru mobila destinată persoanelor cu necesități speciale va fi comercializată la prețuri accesibile: „Scopul nostru nu este să ne îmbogățim pe spatele persoanelor cu dizabilități. Tot ce ne dorim noi este să îi ajutăm pe cei de acasă și să producem mobilă de acest gen. Ne dorim să creăm locuri noi de muncă și să creștem”.

Deși sunt o companie relativ tânără, au reușit deja să participe la o expoziție la Moscova, iar în curând urmează să plece și la Milano. Participarea în cadrul mai multor expoziții de mobilă le-a adus de câteva ori și Premiul simpatia publicului, motiv pentru care s-au integrat ușor pe piața din Republica Moldova.

Fabrica acoperă mai mult de 400 m2, unde sunt situate utilaje moderne pentru prelucrarea lemnului, care îndeplinește toate standardele pentru producerea mobilierului modern. Timp de 2 ani compania a implementat o varietate de proiecte culturale, inclusiv: remobilarea mobilierului rețelelor Lukoil-Moldova, fabricarea recepțiilor din piatră artificială pentru un nou centru comercial Keramin, mobilier de birou pentru MAIB și multe altele.  În 2015 au creat aproximativ 100 de dulapuri și paturi la preț de producător pentru o tabără de copii din Criuleni, iar pentru o grădiniță din capitală au fabricat mobilă gratis pentru a le oferi un mic ajutor.

Cu ajutorul Programului european “PARE 1 + 1” tânăra companie a fost capabilă de a intra pe piață cu demnitate, iar în pofida vârstei tinere, face față concurenței liderilor în producerea mobilei din Republica Moldova.

dinububulici-photo-7870

dinububulici-photo-7871

dinububulici-photo-7872

dinububulici-photo-7874

dinububulici-photo-7875

dinububulici-photo-7877

dinububulici-photo-7878

dinububulici-photo-7880

dinububulici-photo-7883

dinububulici-photo-7885

dinububulici-photo-7887

dinububulici-photo-7888

dinububulici-photo-7892

dinububulici-photo-7893

dinububulici-photo-7894

dinububulici-photo-7895

dinububulici-photo-7899

dinububulici-photo-7900
dinububulici-photo-7902

dinububulici-photo-7910

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine