(foto) Cum a decurs pelerinajul muzicii clasice al băieților de la Moldo Crescendo Trio în Țările Române

moldocrescendo_048

S-a încheiat mini turneul trio-ului Moldo Crescendo. Dan-Iulian Druțac, Constantin Borodin și Marcel Lazăr au format un trio și au cântat la Chișinău, București și concursul „M ist fur Mozart” din Cluj-Napoca.

Achită cât consideri, la sfârșit – acesta a fost formatul concertul din data de 7 Decembrie de la Sala cu Orgă, Chișinău. Apoi tinerii au cântat la Palatul Tinerimea Română, iar la Cluj au luat locul II la concursul „M ist fur Mozart”

moldocrescendo_006

Cum a decurs pelerinajul muzicii clasice în Țările Române

„La Sala cu Orgă din Chișinău am avut un concert foarte frumos, sala a fost aproape plină, și noi ne-am simțit foarte bine cântând publicului de la noi. Încă se observă că sunt lucruri noi pentru publicul nostru, și e încă un pic timid, dar curând sperăm să se îndrăgostească și de muzica clasică. Oamenii au achitat la sfârșit cât au dorit, am avut multe bancnote de 1,5 și 10, dar am avut și de 100 și 200. Ceea ce înseamnă că au venit oameni din toate grupurile sociale, iar scopul nostru a fost atins. O să mai organizăm astfel de concerte cu siguranță.” ne spune Dan-Iulian Druțac, violonist.

moldocrescendo_017

 

„După concert am plecat imediat la București. Acolo am cântat în Palatul Tinerimea Română, pentru colegii noștri de breaslă și nu numai. Am auzit păreri constructive și am cântat programul pentru concurs. Iar imediat după concert am plecat spre Cluj. A fost interesant să vedem unde sunt limitele noastre, în ce condiții de oboseală putem cânta, și am arătat un nivel foarte înalt peste tot” mărturisește Constantin Borodin, violoncelistul din trio.

moldocrescendo_019

„La concurs am cântat bine, am fost apreciați de public și de juriu, chiar și de concurenții noștri. Am luat premiul II, premiul I fiind oferit unui trio din Cluj, nu am putut să le luăm premiul de acasă, zâmbește Marcel. Scopul nostru a fost să cântăm bine, să cunoaștem muzicieni noi, să savurăm muzica, iar asta ne-a reușit. Am vizitat și Timișoara, viitoare capitală culturală europeană, poate o să ajungem și acolo curând cu un concert. Per total a fost o experiență foarte frumoasă ” încheie Marcel Lazăr, pianistul și fondatorul proiectului.

moldocrescendo_016

Vă reamintim că Moldo Crescendo este din Republica Moldova care își propune aducerea adevăratelor valori mondiale la noi acasă. Sunt în continuă căutare de parteneri și finanțatori, găsiți mai multe detalii pe pagina lor Moldo Crescendo.

moldocrescendo_023

moldocrescendo_005

moldocrescendo_003

moldocrescendo_038

moldocrescendo_040

moldocrescendo_048

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine