Serviciul Vamal și Universitatea de Stat vor colabora în mai multe domenii. Detalii

1

Serviciul Vamal și Universitatea de Stat a Moldovei (USM) vor colabora în mai multe domenii privind promovarea formării profesionale, desfășurarea cursurilor și seminarelor tematice, precum și asigurarea organizării practicii de specialitate și ulterior a încadrării în serviciu a absolvenților care au studiat domeniul activității vamale.

Prevederile sunt stipulate într-un Acord de colaborare, semnat, în premieră, de către Directorul General al Vămii, Vitalie Vrabie și Rectorul USM, Gheorghe Ciocanu. Documentul are drept scop stabilirea unui cadru durabil şi calificat de colaborare între Serviciul Vamal și USM în vederea realizării în parteneriat a unor proiecte de cercetare teoretico-ştiinţifică şi practico-aplicativă în domeniul administrării vamale.

Evenimentul a avut loc în incinta sediului USM și a reunit responsabili din cadrul Serviciului Vamal, cadre didactice, studenți care studiază disciplina „Drept Vamal” și masteranzi la specialitatea „Drept și activitate vamală”.

 

2

În cadrul discuțiilor, Directorul General al Serviciului Vamal le-a vorbit celor prezenți despre măsurile de reformă desfășurate, importanța autorității vamale, contribuția acesteia la bugetul de stat, dar și despre posibilitățile de dezvoltare profesională în cadrul sistemului vamal, îndemnându-i să opteze pentru o carieră în cadrul sistemului vamal. „Vama este supusă unor schimbări majore de modernizare și perfecționare, prin urmare personalul acestuia trebuie să fie unui înalt calificat, responsabil și integru. Încadrările în serviciu la Vamă se vor face doar în bază de concurs, astfel încât să-i selectăm doar pe cei mai buni, iar documentul semnat va oferi premisele necesare în acest sens”, a mai menționat Vitalie Vrabie.

Rectorul USM, Gheorghe Ciocan a declarat că Acordul încheiat va pune baza unei colaborări reciproc avantajoase, precum și va conferi o nouă valență activităților comune. Totodată, acesta și-a exprimat convingerea că progresele vizibile înregistrate de către Serviciul Vamal, notorietatea și prestigiul acestuia, îi vor determina pe tot mai mulți tineri să studieze acest domeniu.

Menționăm că Acordul de colaborare a fost elaborat la recomandarea Înaltului Consilier UE, Rosario de Blasio, această măsură reprezentând o practică internațională.

În anul de studii curent, peste 600 de studenți sunt înscriși la disciplina „Drept vamal”. De asemenea, la finele anului universitar 2016-2017, 30 de persoane urmează să obțină diplome de masterat la specialitatea „Drept și activitate vamală”, iar alte 4 vor susține teza de doctorat la aceeași specialitate.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine