(foto, video) Nicoleta Vacaru, tânăra care realizează tablouri din sute de metri de ață și cuie

2

În 2014 a pictat tablouri pentru sticlele de vin care sunt exportate în Franța, iar la începutul lui 2015 și-a lansat prima ei expoziție peste hotare. Nicoleta Văcaru este o tânără pasionată de artă, care pictează de mic copil. Mereu a fost curioasă să facă ceva nou și interesant, de aceea creează continuu lucrări inedite, care au făcut-o renumită atât peste hotare, cât și în țară.

Pe lângă pictura în ulei, acuarelă, acril, batik, cafea și aplicație cu boabe de cafea, Nicoleta este pasionată și de String Art, adică tehnica aței. „Această idee mi-a venit în momentul în care am văzut o lucrare în această tehnică, doar că acel artist bătea cuie pe toată placa de lemn, după care împletea forma cu ajutorul aței. Eu însă prefer să folosesc mai puține cuie și să caut forma într-un stil mai arhitectural, pentru că de specialitate sunt arhitect și îmi sunt aproape de suflet designul, sculptura și desigur toate ramurile artei vizuale”, menționează Nicoleta.

 

Photo Credit: facebook.com/nicolartmd

Tehnica a învățat-o prin multe încercări, perfecționând-o prin fiecare lucrare. Primul tablou pe care l-a realizat în string art a fost intitulat „Monique”, aceasta fiind și lucrarea pe care Nicoleta și-a experimentat talentul: „Încercările au durat câteva săptămâni, până am găsit ața și cuiele potrive, astfel că la un moment dat am găsit materialele perfecte”.

Realizarea unei lucrări îi ia de la trei zile la trei săptămâni, în dependență de dispoziție și termeni. Înainte de realizarea tablourilor, tânăra pictoriță face o schiță pe hârtie, ce este fixată pe placa de lemn. Urmează bătutul cuielor în zonele ce dictează umbra și lumina, după care începe procesul de împletire a aței.

Pentru a crea un tablou în această tehnică folosesc aproximativ 800 de metri de ață și cam 700-800 de cuie, iar până acum am reușit să creez 10 lucrări de acest gen.” Se inspiră de pe Internet și selectează chipuri necunoscute care o atrag. Deși majoritatea lucrărilor întruchipează femei, a realizat și o lucrare cu chipul doctorului Watson, acesta fiind unul dintre bărbații care îi par foarte carismatici.

 

10847893_825919364115910_7337938613627961152_n

10671369_827427500631763_5309032861555546040_n

10862722_831005146940665_4026799254257933576_o

13669586_1173197539388089_5951782126098007225_n

15178313_1317094638331711_6461279051626581483_n

15230655_1322736781100830_6530584202159399863_n

15326526_1324166304291211_1220299084214155688_n

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine