Asociațiile obștești, fundațiile, instituțiile private, cultele religioase și părțile componente ale acestora pot depune cererea de înregistrare în lista beneficiarilor Legii 2% la Ministerul Justiției până pe 29 decembrie.
Procedura este una simplificată și conformă cu cele mai bune practici europene, susțin reprezentanții autorităților dar și ai societății civile, scrie Infotag
Potrivit Regulamentului cu privire la mecanismul desemnării procentuale, aprobat de Guvern pe 30 noiembrie și publicat în „Monitorul Oficial” pe 2 decembrie 2016, solicitanții pot beneficia de acest mecanism dacă activează cel puțin un an, nu au datorii la bugetul public național pentru perioadele fiscale anterioare și desfășoară activități de utilitate publică / sociale, morale, culturale sau de caritate.
Potențialii beneficiari trebuie să indice în document denumirea lor, data înregistrării, numărul de identificare de stat, datele de contact, activitățile implementate și datele bancare la care vor fi transferate sumele de desemnare procentuală. De asemenea, este necesară prezentarea unei declarații pe proprie răspundere că nu au susținut și, pe perioada valorificării surselor obținute în urma desemnării procentuale, nu vor susține activitatea unui partid politic, a unei organizații social-politice sau a unui candidat la alegeri, în sensul Codului Electoral.
Ulterior, în perioada 1 – 30 septembrie a fiecărui an, solicitanții vor depune cererile de înregistrare, iar organizațiile deja incluse în lista beneficiarilor desemnării procentuale vor fi transferate automat, în cazul în care nu a fost solicitată excluderea, printr-o cerere scrisă.
După ce organizațiile respective sunt înregistrate ca beneficiare ale Legii, persoanele fizice le pot selecta și le transmite 2% din impozitul pe venit. Persoanele fizice vor depune o declarație în care într-un câmp special vor indica codul fiscal al organizației pe al cărei cont doresc să transmită banii, a declarat șefa Direcției metodologia impozitelor și impozitare internațională din cadrul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Olga Golban. Ea a precizat că singura condiție este ca persoana respectivă să nu aibă datorii la bugetul de stat.
Aproape toate ONG-urile din Republica Moldova corespund criteriilor de utilitate publică pentru a fi beneficiare ale legii.