(foto, video) Orange #supercoders – pentru micii programatori

kp5a0229

Aplicaţiile digitale fac educaţia mai interactivă şi mai plăcută. Este lecţia pe care au însuşit-o 20 de copii din Chişinău, veniţi la primul atelier de programare Orange #SuperCoders. Evenimentul a fost organizat la Orange WiFi Cafe, din incinta Universităţii Tehnice din Moldova. Sub atenta îndrumare a unor traineri special instruiţi, cei mici au făcut cunoştinţă cu primele concepte de programare şi au învăţat să-şi transforme ideile în creaţii.

Mihaela, trainer, lector Universitatea Tehnică: „Copii sunt receptivi la tot ce înseamnă digital, iar noi le-am explicat programarea într-o formă înţeleasă de ei.  În doar câteva ore, ei au creat animaţii, povestiri interactive şi jocuri interesante.  Atelierul demonstrează o dată în plus că timpul petrecut pe calculator poate fi  plăcut şi util în acelaşi timp”.

Cinci traineri specializaţi le-au explicat participanților elementele de baza ale limbajului Scratch și le-au oferit copiilor exemple de animații și jocuri. Astfel, cu ajutorul facilitatorilor, la finalul atelierului, participanţii la #SuperCoders au putut prezenta propriile creații.

kp5a0058

kp5a0007

g76q4486

Mihai, participant la atelier: „ Am reușit să animez câteva animăluțe. Nu este greu, dar necesită un pic de muncă. Metoda de învățare a trainerilor este una captivantă.”

Otilia, participantă la atelier: „ Am creat o pisică în mişcare. Sunt foarte mulţumită pentru că este prima mea realizare, dar cel mai important este faptul că anume eu am creat aceasta.”

g76q4358

Vlad, participant la atelier: „Am fost pasionat dintotdeauna de programare. Tot ce am învăţat aici, îmi va fi util pentru că îmi oferă posibilitatea să creez, să le arăt oamenilor, iar lor le va plăcea.”

Patru ore și jumătate au trecut pe nesimțite. La finalul primului atelier destinat micilor programatori, participanţii au primit diplome și premii din partea Orange Moldova.

g76q4348

Dorin POSTEVCA, Head of Innovations, Orange Moldova: „Trăim într-o lume a inovaţiilor, iar educaţia digitală este absolut necesară din copilărie. Copii de astăzi, sunt viitorii programatori de mâine. Ei sunt cei care vor crea, promova şi utiliza aplicaţiile digitale pentru a ne simplifica viaţa de zi cu zi. Orange s-a angajat strategic să contribuie la digitalizarea societăţii, iar organizarea atelierului de programare vine să reconfirme acest angajament.”

Proiectul este implementat de către Centrul de Informaţii Universitare, în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Moldova, cu suportul financiar integral al Orange Moldova.

Angela MUŞET, Directorul Centrului de Informaţii Universitare: „ La ediţia pilot a evenimentului, au fost invitaţi să participe copii cu vârstele cuprinse între 10 şi 14 ani, din municipiul Chişinău şi care împărtăşesc pasiunea pentru programare. Participanţii au fost selectaţi în funcție de ordinea înscrierii la proiect. Copiii care nu au reuşit să devină #supercoders, au posibilitatea să o facă la următoarele ediţii, pe care intenţionăm să le dezvoltăm în viitor.”

g76q4239

#SuperCoders este un eveniment internaţional care se desfăşoară în 17 state ale Grupului Orange.

Despre Orange Moldova

Orange Moldova este parte a Grupului Orange, unul dintre liderii mondiali în servicii de telecomunicații, cu sediul în Paris, Franța. În Moldova, compania şi-a demarat activitatea în octombrie 1998, cu marca comercială VOXTEL, iar, ca urmare a rebranding-ului, pe 25 aprilie 2007, a devenit Orange Moldova. Orange este cel mai mare operator de servicii voce şi Internet mobil din Moldova. Actualmente peste 2,6 milioane de clienţi sunt conectaţi la reţeaua şi serviciile companiei, în care activează o echipă de peste 900 de angajaţi. OMD deţine cea mai extinsă şi avansată reţea 3G+ şi 4G.  Serviciile sale pot fi accesate pe teritoriul întregii țări prin intermediul rețelei de peste 3600 puncte de vânzări. Recunoscut drept un lider în inovaţii, OMD deţine 2 premiere mondiale: HD Voice şi HD Voice International. În 2015, brandul Orange a evoluat pentru a răspunde noii sale strategii la nivel de Grup, Essentials 2020, dar și promisiunii pe care a făcut-o clienților: de a fi întotdeauna aproape pentru a-i conecta la ceea ce este esenţial în viaţa lor. Mai multe informaţii pe www.orange.md

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine