Tânăra de 14 ani din Strășeni, care a fost găsită moartă ieri într-o casă părăsită din centrul orașului a fost omorâtă în bătaie de patru persoane minore. Alexandru Rață, procurorul de caz din Strășeni, a declarat pentru diez.md că, în omorul fetei sunt implicați patru minori cu vârstele de 13, 15, 16 și 17 ani. Doi dintrei ei (15 și 16 ani) și-au recunoscut vina și sunt reținuți, unul este cercetat în libertate, având vârsta de 13 ani, iar al patrulea minor, de 17 ani, este plecat din țară și azi/mâine va fi dat în urmărire penală.
Potrivit procurorului, tinerii au menționat că în momentul săvârșirii faptei erau sub infleunța alcoolului și au lovit-o cu mâinile, picioarele și cu tot ce au găsit sub mână: cărămizi, scânduri…. Acțiunea s-a întâmplat vineri seara, cu două zile înainte ca fata să fie dată dispărută. Potrivit legisației, pentru omor pedeapsa maximă este de 20 de ani privațiune de liberate, dar procurorul a menționat că în cazul dat, persoanele implicate fiind minori, riscă maxim 10 ani privațiune de libertate.
Până în momentul de față nu se cunoaște motivul care a dus la săvârșirea faptei.
Amintim că, fata a dispărut vineri, 25 noiembrie, în jurul orei 15.00, la o plimbare prin parcul din oraș, iar de atunci nu a mai fost de găsit. Trupul fetei a fost găsită de voluntari în clădirea lângă care potrivit unor martori, Cristina a fost văzută plângând.