Dosarul produselor alterate. Ministerul Educației precizează că nu are tangențe cu agenții economici cercetați de CNA

collage

Ministerul Educației precizează că activitatea profesională a dnei Tatiana Cebotari, consiliera ministrei Fusu, nu are nici o legătură cu cea a fiicei sale, iar Ministerul Educației nu are tangență cu agenții economici cercetați de CNA. Amintim că fiica și ginerele Tatianei Cebotari se regăsesc în lista persoanelor reținute de procurorii Anticorupție în dosarul licitațiilor trucate.

Este vorba despre Natalia și Serghei Bahcivanji, angajați ai firmei Sanex Comerț, unul dintre principalii furnizori de produse alimentare în grădinițele din Capitală. De asemenea, cei doi reprezintă și compania Status-Prim, un alt câștigător al licitațiilor organizate de direcțiile de Educație din Chișinău. Faptul că Natalia Bahcivanji este fiica Tatianei Cebotari a fost confirmat de mai multe surse din cadrul Ministerului Educației și Curții de Conturi, unde funcționara a activat anterior, pentru anticorupție.md.

Totodată, în comunicatul instituției se arată că organele de drept examinează licitațiile publice desfășurate de către alte entități decât Ministerul Educației. Licitațiile organizate de Ministerul Educației sau de către instituțiile subordonate direct Ministerului Educației nu sunt vizate în vreun fel în investigația invocată.

În contextul operațiunilor desfășurare de CNA și în temeiul indicației prim-ministrului, prin Circulara din 25.11.2016 Ministerul Educației a solicitat organelor locale de specialitate în domeniul învățământului efectuarea verificărilor, în regim de urgență, a calității și termenului de valabilitate al produselor alimentare până pe data de 30 noiembrie 2016.

Ministerul Educației precizează că nu este implicat în procesul de organizare, desfășurare sau monitorizare a licitațiilor publice pentru achiziționarea produselor alimentare sau a altor mărfuri pentru școli și grădinițe. „Procedurile de achiziții publice respective sunt atribuția exclusivă a organelor publice locale de nivelul II (consilii raionale/municipale)”, se arată în comunicatul instituției. Astfel, în limita atribuțiilor pe care le are, Ministerul Educației a întreprins mai multe acțiuni privind prevenirea și combaterea încălcărilor în instituțiile de învățământ, inclusiv privind asigurarea alimentației copiilor în școli și grădinițe, fiind parte a grupului de lucru intersectorial care a elaborat noi meniuri pentru școli și grădinițe.

În comunicatul instituției se mai arată că ministerul consideră că toți cei care vor fi găsiți vinovați în dosarul de aranjare a unor licitaţii privind achiziţionarea produselor alimentare pentru şcoli şi grădiniţe trebuie trași la răspundere.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine