Achită cât consideri, la sfârșit – acesta este formatul în care va avea loc concertul din data de 7 Decembrie de la Sala cu Orgă. Trei membri ai proiectului Moldo Crescendo au format un Trio pentru a participa la concursul-festival „M ist fur Mozart” din Cluj-Napoca, iar înainte de asta vor cânta la Chișinău și București.
În data de 7 Decembrie la ora 19:00, la Sala cu Orgă va avea loc concertul „Moldo Crescendo Trio” unde Dan-Iulian Druțac (vioară), Constantin Borodin (violoncel) și Marcel Lazăr (pian) vor interpreta trio-uri de W.A.Mozart și S.Rachmaninoff.
„Urmează să participăm la concursul Mozart din Cluj-Napoca cu o parte din acest program, iar fiindcă facem repetițiile la Chișinău, am decis să cântăm și publicului de la noi, apoi a apărut o oportunitate să cântăm și la București, iar acum am ajuns la un mic turneu,” susține Constantin Borodin.
„Deseori se întâmplă să am idei pe care le cred nebune, iar apoi le văd realizate și prind curaj. În 2014 am dat un recital de pian într-o parcare subterană în același fel, anul acesta citind cartea „Arta de a cere” a Amandei Palmer am descoperit că practic toată cariera ei de cântăreț rock, Amanda își încărca piesele ei pe blog, de unde puteai să le descarci gratuit, iar mai jos era un link unde puteai dona. Ea scrie că unii nu donau, alții câte 1, 5 dolari, iar alții câte 25 și mai mult. M-am gândit că ar fi bine să încercăm și la noi, sunt foarte curios cum o să reacționeze oamenii la acest format de concert, în care tu singur stabilești prețul concertului, după ce îl vezi, și donezi pe cât ți-a plăcut de mult,” ne zice Marcel Lazăr.
Dan-Iulian Druțac este student Guildhall School of Music and Drama la Londra, Constantin Borodin este student la Universitatea de Muzică din București iar acum este bursier Erasmus la conservatorul din Ghent, Belgia iar Marcel Lazăr a absolvit în acest an Academia de Muzică din Cluj-Napoca, în anul trei fiind și el bursier Erasmus la Salzburg, Austria.
Proiectul Moldo Crescendo a luat naștere în 2015, fiind precedat de concerte și în 2013 și 2014. Anul trecut grupul format din 9 muzicieni, studenți basarabeni aflați la studii în afara țării au cântat la Sala cu Orgă, Muzeul de Artă și Spitalul Republican. În acest an proiectul a fost intitulat „Conace”, scopul fiind atragerea atenției asupra patrimoniului cultural-arhitectural al țării care are nevoie urgentă de reconstrucție – Muzeul Zemstvei din Chișinău și conacul Ciolak-Malski din s. Bahmut și cel în reconstrucție, Castel Mimi și Muzeul de Artă din Chișinău. La data concertelor ultimele două încă se aflau în proces de reconstrucție.
Scopul general al acestui proiect este de a promova valorile culturale mondiale la noi acasă.
Pagina de Facebook e evenimentului o găsești aici.