BNM a primit cel de-al treilea raport despre investigația companiei Kroll. Iată ce conține acesta

BNM2_new_noi

Banca Națională a Moldovei (BNM) a primit al treilea raport despre progresul înregistrat de compania Kroll în investigarea fraudei de proporții din sectorul bancar al Republicii Moldova. În urma fraudei respective, trei bănci din Republica Moldova: Banca de Economii S.A., BC „BANCA SOCIALĂ” S.A. și B.C.„UNIBANK” au ajuns în stare de insolvabilitate la sfârșitul anului 2014. Investigația companiei Kroll a identificat săvârșirea unor infracțiuni de delapidare în valoare de aproximativ 600 milioane de dolari SUA. Urmărirea acestora până la destinația finală este în curs de desfășurare.

Investigația companiei Kroll este parte a investiagației în desfășurare cu privire la tranzacțiile derulate pe parcursul anilor 2012-2014 de către cele trei bănci din Republica Moldova. Scopul final al acesteia este recuperarea la nivel mondial a fondurilor de la răufăcători, precum și identificarea tuturor părților care au participat și au beneficiat în mod deliberat de pe urma acestei fraude, inclusiv persoanele fizice, companiile și instituțiile financiare.

Compania Kroll a continuat depistarea veniturilor rezultate din creditele frauduloase acordate companiilor Grupului Shor care, în perioada ianuarie 2012 – noiembrie 2014, au acționat în mod concertat până la insolvabilitatea celor trei bănci. Procesul de depistare a dezvăluit niveluri suplimentare de complexitate în schema folosită în scopul spălării veniturilor frauduloase. Aceasta implică sute de conturi bancare în numeroase jurisdicții (inclusiv Letonia și Estonia) și mii de tranzacții menite să impiedice depistarea până la urmă a fondurilor deturnate. Milioane de dolari SUA din veniturile frauduloase au fost transferate părților din întreaga lume, majoritatea fiind transferate pe conturile bancare din Rusia (200 milioane de dolari SUA), Moldova (95 milione de dolari SUA), Estonia (58 milione de dolari SUA) și Cipru (41 milione de dolari SUA). Este posibil ca aceste transferuri, cel puțin în parte, să scoată la lumină mecanisme de spălare a banilor care necesită analize suplimentare.

Compania Kroll continuă să lucreze împreună cu autoritățile internaționale de supraveghere la elucidarea schemei de spălare a banilor și identificarea destinațiilor finale a fondurilor fraudate. Investigațiile suplimentare și analizele detaliate sunt in derulare pentru a determina natura și amploarea implicării potentiale a altor bănci din Republica Moldova.

De asemenea, investigația a stabilit că o parte din fondurile fraudate au ajuns pe conturi ce par să aibă legătură cu persoane fizice din Republica Moldova. Analizele continuă pentru a clarifica destinația finală a veniturilor frauduloase și pentru a întocmi lista completă a beneficiarilor. Acestea trebuie să rămână confidențiale pentru a evita impactul negativ asupra strategiilor de recuperare a fondurilor.

Următoare etapă a investigației va include inițierea acțiunilor legale pentru a obține informații din mai multe jurisdicții în spijinul depistării fondurilor cu scopul de a întreprinde în prima jumătate a anului 2017 acțiunile de recuperare împotriva persoanelor fizice identificate și organizațiilor care au beneficiat de pe urma fraudei sau au facilitat aceasta.

Pe parcursul următoarelor luni, compania Kroll va continua în mod regulat să furnizeze informații actualizate Băncii Naționale a Moldovei. Este important de a păstra confidențialitatea următoarei etape de investigație pentru a maximiza șansele de recuperare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine