Ion Gheorghiță, tânărul care încearcă să-și creeze viitorul cu ajutorul voluntariatului

14063960_1252157411470367_1043415496219037379_n

Dorința de a schimba lumea, atât de caracteristică tinerilor, i-a șoptit lui Ion Gheorghiță că ar trebui să se implice, să facă voluntariat, să fie acolo unde oamenii au cu adevărat nevoie de el și împreună cu echipa de voluntari să schimbe societatea. Astăzi tânărul este implicat în diverse activități și proiecte care îl motivează să facă lucruri frumoase și să facă schimbarea pornind de la el.

Când şi cum ai aflat prima dată despre primul proiect/organizație de voluntariat şi ce te-a motivat să te implici?

Centrul de Resurse pentru  Tineri DACIA din Soroca a prima organizație în care am activat ca voluntar, coordonator și asistent de proiect. Am aflat de la o prietenă care mă îndemna  de foarte mult timp să merg la centru, însă tot nu mă puteam decide ce să fac, până când într-o zi m-a luat practic de mână și mi-a spus mergi acolo pe  cinci minute, dacă îți va plăcea vei rămâne dacă nu poți pleca. Și de atunci centrul  a devenit cea de a doua casă a mea, fapt pentru care îi sunt foarte recunoscător.

 

14666325_1178427545557431_6431827522360347687_n

 

Aş vrea să-ți aduci aminte cum ai devenit coordonator de voluntari la Centrul Dacia?

Să fii coordonator nu e atât de simplu dar este interesant mai ales pentru un tânăr. Am devenit coordonator a echipei de voluntari datorită oportunității pe care mi-au oferit-o Ion și Stela Babici, datorită lor am avut marea șansă să cresc, să-mi dezvolt și exersez unele abilități. Când postul era vacant la început mă gândeam să aplic, însă gândul că nu aveam experiență mă făcea să am unele temeri, însă datorită doamnei Stela Babici care m-a invitat la interviu am reușit să ajung să activez la centru, unde am obținut o experiență frumoasă și de neuitat.

Ce înseamnă pentru tine voluntariatul?

Voluntariatul pentru mine este ca un job, un job al sufletului, de la care primesc satisfacție și pe care îl practic nu din datorie, dar din dorința de a face lucruri bune fără a cere ceva în schimb, din dorința de a fi Eu schimbarea pe care vreau să o văd în lume.

 

14721594_1259102910821079_2767860283932481929_n

 

Cum a influențat voluntariatul ulterior în dezvoltatoarea ta personală și profesională?

Pierdut în rutina zilnică, neavând activități planificate sau un program după care să mă conduc, încă nu-mi fixasem anumite scopuri pentru viitor. Totul a început în data de 23 octombrie 2015, atunci când pentru prima dată am intrat în Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA, atunci când am devenit membru al unei noi familii, implicându-mă în toate activitățile. Acum pot spune cu siguranță că datorită activității mele de voluntariat am un scop pentru care lupt, am un program zilnic încărcat cu activități diverse în urma cărora obțin un bagaj de cunoștințe culese de la training-urile la care am posibilitatea să particip și cel mai important am devenit Formator în promovarea Educației Non-Formale și a Dialogului Intercultural.

 

14900411_773100602832980_2442304232111564368_n

 

Ar putea fi voluntariatul un pas într-o viitoare carieră?

Da, pot spune ferm DA, la moment chiar încerc să îmi creez viitorul cu ajutorul voluntariatului și până la momentul dat îmi reușește de minune, știu că. Visul meu fiind de a deveni un formator în domeniul egalității de gen, rasă, religie, încet încet se realizează. Luptând împotriva discriminării și participând la creșterea procentului de încadrare în câmpul muncii și în viața de zi cu zi a societății, a tinerilor de alte etnii.

Care sunt avantajele voluntariatului?

În primul rând îți faci o mulțime de prieteni din diferite regiuni ale țării sau chiar din diferite regiuni ale lumii. Obții o experiență foarte vastă în diferite domenii îți dezvolți abilități de comunicare și ai o gamă largă de oportunități atât naționale cât și internaționale.

 

14100240_1252155974803844_5481607117817411900_n

 

Ce calități ar trebui să posede un voluntar?

În primul rând ar trebui să aibă dorință, să fie responsabil, energic, cu un simț bun al umorului, dar cel mai important să fie el însuși să nu se lase schimbat de mediul ce îl înconjoară.

Care este sarcina de bază a voluntarilor de la Centrul Dacia?

Voluntarii nu au doar o sarcină de bază, toate sarcinile sunt importante, unele din ele fiind: implicare în proiecte interne și externe, creșetere personală, organizare evenimentelor pentru tinerii din Soroca și de a da culoare zi de zi societății prin activitățile de voluntariat.

 

15036218_1289274164470620_6639216516690534189_n

 

Cine sunt voluntari acestui centru?

Voluntarii sun tinerii dornici de a petrece timpul vesel  și cu folos, dornici de a face o schimbare și de a se implica activ în viața societății în care trăiesc.

Vorbind de recrutarea voluntarilor în ansamblu, care este modalitatea de recrutare a noilor voluntari?

Prietenii, Facebook-ului și promovarea bună sunt cheia succesului recrutării voluntarilor. Dacă vrei să ai un voluntar bun, oferă-i mai multă informație despre ce faci, trezește-i interesul și fă ca EL SĂ FIE MEMBRU AL Familie CRT DACIA, apoi el va aduce alt tânăr și se formează  o rețea ce continuă deja de mulții ani.

 

15032333_1289996041065099_6783363332415894834_n

 

Voluntariatul presupune acțiune, iar acțiunea produce experienţă. Ne poţi reda cea mai memorabilă experienţă de voluntariat?

Gala voluntarilor 2015 la Soroca, unde pe parcursul la o lună și câteva săptămâni prin muncă zilnică am reușit să mă clasez pe locul doi la Gala Voluntarilor ceea ce mi-a oferit un imbold de a mă implica și mai mult și mai activ în activități de voluntariat.

Cum vezi voluntariatul din Republica Moldova?

La moment îl văd ca fiind un domeniu slab, dar cu un potențial de dezvoltare imens.

De ce are nevoie un tânăr de educație non-formală?

Educația non-formală este foarte benefică și importantă deoarece atunci când aduci informația tinerilor într-un mod mai interactiv și rezultatul este unul mai vizibil decât în educația formală, pentru tinerii din țara noastră este ceva nou, dar care devine tot mai populară iar tinerii demonstrează un interes sporit fața de educația non formală datorită căreia poate să învețe foarte multe lucruri utile.

 

14900411_773100602832980_2442304232111564368_n

 

Transmite un mesaj pentru toți potențialii voluntari?

Am un citat după care mă ghidez și acesta este și mesajul meu pentru toți potențialii voluntari „Fii TU schimbarea care vrei s-o vezi în lume” totul începe de la TINE.

În Moldova ți se pare că există interes pentru voluntariat din partea tinerilor?

Da există, interes există însă nu toți tinerii știu unde pot să găsească informația despre centrele ce prestează acest serviciu, de aceea voluntariatul trebuie promovat, că el aduce schimbări pozitive.

Text semnat de Mihaela Josan

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine