(foto) Studenții de la UTM au primit oferte de muncă și stagii de practică de la 100 de companii

15193498_1424329900933633_7206381107938020600_n

Studenții de la Universitatea Tehnică a Moldovei au primit oferte de muncă și de efectuare a stagiilor de practică de la circa 100 de companii naționale și internaționale, în cadrul unui târg de joburi organizat astăzi, 24 noiembrie, de UTM, transmite IPN.

Printre companiile participante la târg, aflat la cea de-a patra ediţie, sunt Termoelectrica, Moldtelecom, Franzeluța, Apa Canal Chişinău, GasNaturalFenosa, Moldovagaz, Lafarge, Lear Corporation, Draxlmaier, Fujikura ș.a.

Cei mai căutați specialități au fost cei din domeniul IT, inginerie mecanică și electrică, industria alimentară și textilă.

Potrivit organizatorilor, astfel de târguri sunt desfășurate de două ori pe an și sunt foarte apreciate de studenți, întrucât le oferă un șir de posibilități nu doar de identificare a potențialului loc pentru desfășurarea stagiului de practică și de colaborare în perioada de studii, dar și de încadrare în câmpul muncii.

Evenimentul a finalizat cu o masă rotundă la care a participat conducerea UTM și companiile invitate. Pe de o parte, organizatorii au mulțumit reprezentanților companiilor pentru implicare și participare, iar cei din urmă au venit cu un șir de propuneri ce ține de pregătirea viitorilor specialiști.

15078617_1424329647600325_4611800353605118516_n

15203391_1424329814266975_7822472923207798185_n

15134741_1424329874266969_1931583225710184572_n

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine