Un nou avion în flota Air Moldova. De câte locuri dispune și de la cine a fost cumpărat?

maxresdefault

Compania „Air Moldova” și-a mărit flota de aeronave prin adăugarea încă unui avion Embraer E190 la cele două două existente de acest tip. Aeronava produsă în 2009 și cu o capacitate de 104 locuri a aterizat cu succes pe Aeroportul Internațional Chișinău, în data de 20 noiembrie. Până a deveni parte a flotei Air Moldova, aceasta a fost exploatată de companii aeriene precum Lufthansa sau BoraJet.

Avionul Embraer 190 de producție braziliană este una dintre cele mai avansate aeronave din punct de vedere tehnologic. Aceasta este una dintre cele mai confortabile, moderne şi sigure aeronave din clasa de până la 120 de locuri, atinge o viteză de croazieră de 840 km/h la o înălțime a zborului de 12.600 metri. Embraer (EmpresaBrasileira de Aeronautica SA) este cel mai mare producător mondial de avioane comerciale de până la 120 de locuri, şi unul dintre cei mai mari exportatori ai Braziliei.

 

15135932_1329023570453205_2974388582927769168_n

 

Livrarea aeronavei Embraer 190 face parte din strategia de dezvoltare a companiei, iar introducerea aeronavei în flota „Air Moldova” va permite deschiderea de noi rute aeriene şi asigurarea confortului şi siguranţei sporite a pasagerilor, asigurând totodată o eficiență a consumului de combustibil și costuri operaționale reduse.

În prezent, din flota companiei „Air Moldova” fac parte avioane de tip Airbus A321, Airbus A320, Airbus A319 și Embraer 190, în total, șapte aeronave.

Compania Air Moldova operează zboruri directe spre 27 de destinaţii precum: Atena, Antalya, Barcelona, Bologna, Bruxelles, București, Dublin, Florenţa, Frankfurt, Istanbul, Heraklion, Larnaca, Lisabona, Londra, Krasnodar, Madrid, Milano, Moscova, Paris, Roma, Veneția, Verona, Viena, Sankt-Petersburg și Torino la care se adaugă cursele sezoniere – Tivat și Corfu. Compania oferă două clase de deservire – Econom şi Business.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine