(video) La Chișinău se va desfășura cea de-a treia ediție a Târgului Național al Covorului

15043602_369980903337750_4071627557793955840_n

Duminică, 4 decembrie, între orele 11.00 și 18.30, în incinta Palatului Național „Nicolae Sulac” va avea loc Târgul Național al Covorului „COVORUL DORULUI”, ediția a III-a.

Evenimentul este organizat în contextul elaborării dosarului de candidat Tehnici tradiţionale de realizare a scoarţelor pentru înaintare în Lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii de către Republica Moldova. Vă propunem să vizitați compartimentele Târgului, amenajate cu mult drag de către participanți:

Covorul Tradiţie – expoziţia de scoarţe basarabene din colecţiile muzeelor publice.

Covorul Continuitate – expoziţia cu vânzare ale covoarelor realizate de către meşteriţele Centrului „Artă Rustică”, care folosesc modelele de scoarţe vechi din patrimoniul ţării pentru a asigura continuitate tradiţiei ţesutului.

Covorul Oaspete – invităm de fiecare data la Târg o ţară prietenă, care îşi va demonstra tradiţiile şi arta ţesutului naţional. De această dată Covorul oaspete este prezentat de Ambasada Bulgariei în Republica Moldova.

Covorul Mecena – covoare din colecția unuia dintre partenerii evenimentului.

Covorul Contemporaneitate – expoziţie cu vânzare a covoarelor produse de către SA Covoare-Ungheni – seria bazată pe cromaticul şi stilistica covorului tradiţional.

Covorul Surpriză – covoare din colecția Castelului MiMi, care în premieră vor fi prezentate publicului larg.

 

 

Pe durata evenimentului, alături de Dumneavoastră vor fi: Cornelia și Marcel Ștefăneț, Nătălița Munteanu, Edgar și Veaceslav Ștefăneț, Geta Burlacu, Ansamblul Romanița, Ansamblurile de Cântece și Dansuri Populare Rodoliubie și Cadânja. Actorii Teatrului Epic de Etnografie și Folclor Ion Creangă vor incita atmosfera de sărbătoare, iar vizitatorii vor avea posibilitatea să participe la diverse ateliere de creaţie,vor putea procura cadouri celor dragi de la Iarmarocul meșterilor populari, dar şi să savureze diversitatea bucătăriei tradiţionale.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine