Teatrul Național „Mihai Eminescu”, dublu premiant la Festivalul de Comedie din Galați

1
Foto:tnme.md

Vodevilul „Aveți ceva de declarat?”, în regia lui Petru Hadârcă, jucată de echipa Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, a fost desemnată, duminică seara, 13 noiembrie, cel mai bun spectacol în cadrul Festivalulului Național de Comedie 2016 din România. De asemenea, rolul Camille din aceeași piesă, i-a adus actorului Ghenadie Gâlcă, Artist Emerit, premiul pentru cel mai bun rol secundar masculin.

Renumiţi critici, dramaturgi, regizori, directori de teatre, actori, s-au adunat, în perioada 5-13 noiembrie 2016, la cea de-a 28-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru – Galați (FESTINGAL). Timp de nouă zile, cu toții au savurat plăcerea oferită de regalul spectacolelor de comedie, găzduite la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”. În același timp, participanții la eveniment au concurat pentru premii.

Astfel, în acest an, juriul a decernat trofeul spectacolului „Aveți ceva de declarat?”, regizat de Petru Hadârcă (Artist al Poporului și laureat al Premiului Național), după piesa „Puricele în ureche”, scrisă de genialul comediograf francez George Feydeau. Muzica originală aparține lui Valentin Boghean. Coregrafie – Dumitru Tanmoșan, costume – Lucia Covali și scenografie – Adrian Suruceanu.

Amintim că, premiera comediei Naționalului a avut loc anul acesta, în luna aprilie, la Chișinău, având  în distribuție actorii: Petru Oistric, Mihaela Strâmbeanu, Doriana Zubcu-Marginean, Alexandru Pleșca, Anatol Durbală, Emil Gaju, Ion Mocanu, Angela Ciobanu, Iurie Focșa, Draga Dumitrița-Drumi, Ecaterina Gorceac, Ghenadie Gâlcă, Igor Babiac și Iurie Negoiță.

„O comedie clasică, realizată după toate canoanele genului; un text coerent înnobilând ritmul neobosit al spectacolului”, a afirmat despre piesa învingătoare, „Aveți ceva de declarat?”, Doina Papp, membra juriului, critic, istoric de teatru, publicistă și membra UNITER.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine