Rezultatele turului doi al alegerilor prezidențiale au frustrat mai multe persoane, mai ales pe membrii comunității „Adoptă un vot” care s-au mobilizat extraordinar pentru a vota.
Anastasia Condruc, creatoarea grupului, a publicat un mesaj prin care să ridice moralul și să demonstreze că lupta nu-i pierdută și că totul abia începe.
Iată mesajul Anastasiei.
„Prieteni, să fim trişti.
Să fim trişti pentru că ne-au furat ca-n codru. Pentru că ne-au ignorant ani de zile şi continuă să o facă. Să plângem pentru că suntem amărâţi şi dezorientaţi şi tocmai am pierdut o luptă care era nedreaptă de la bun început.
Apoi, să ne bucurăm.
Să ne bucurăm că am votat cu inima şi cu capul, nu cu buzunarul şi cu stomacul. Să ne bucurăm că avem printre noi un om în dreptul căruia nu ne este ruşine să punem ştampila! Să ne bucurăm pentru că ei nu vor fi niciodată ca noi. Pentru că ei nu ştiu ce înseamnă sacrificiul de dragul unei cauze în care crezi.
Să facem un pas în spate și să-i urmărim. Să vedem cum se țin de promisiuni și scot Moldova din glod. Să vedem cum va fi el un președinte al tuturor. Să vedem cum, din păcate, cei care l-au votat vor suferi cel mai mult de pe urma alegerii lor.
Să ne enervăm.
Să ne supărăm rău de tot pentru că ne-au încălcat un drept fundamental garantat de Constituţie. Să protestăm, să scriem plângeri şi să cerem demisia imediată a celor responsabili! Să ne facem dreptate.
Să continuăm.
Noi deja am obţinut un lucru incredibil: ne-am regăsit, aici, departe de casă. Ne-am unit, poate pentru prima dată în viaţă. Ne-am cunoscut între noi şi ne-am făcut prieteni. Haideţi să continuăm să fim la fel de buni, de uniţi şi de luminoşi. Să ne adunăm şi să ne reorganizăm în jurul acestei femei minunate care este Maia Sandu. Să nu uităm ce am făcut cu toţii pe 13 noiembrie şi să mergem înainte. Noi am demonstrat că suntem o forţă. Nimeni şi nimic nu ne poate opri!
PS: grupul acesta nu dispare și nu se pierde, vă promit!”