Start vot! Moldovenii sunt așteptați la urne pentru a-și alege Președintele

votati

Peste 2 milioane 800 de mii de alegători cu drept de vot sunt aşteptaţi astăzi, 13 noiembrie, la urne pentru a alege preşedintele Republicii Moldova pentru următorul mandat de patru ani. Secţiile de votare sunt deschise de la ora 7.00 până la ora 21.00, transmite IPN.

În total sunt deschise 2.081 de secţii de votare, inclusiv 100 peste hotare. Pentru prezidenţiale au fost tipărite puţin peste trei milioane de buletine de vot, iar mai mult de două milioane dintre ele vor fi în limba română.

Pe teritoriul Republicii Moldova, cetăţenii îşi pot exercita dreptul la vot în baza buletinului de identitate, cu fişa de însoţire sau în baza buletinului de identitate provizoriu. Persoanele aflate peste hotare pot vota în baza paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova sau, în cazul marinarilor, în baza livretului de marinar. Aceştia pot vota şi cu paşaportul expirat, cu condiţia că paşaportul conţine şi codul numeric personal, pe care nu-l conţin paşapoartele eliberate până în anul 2000.

Persoanele care din motive de sănătate nu se pot deplasa la secţia de votare mai pot solicita şi astăzi votarea cu urna mobilă. Cererile vor fi făcute în scris, până la ora 15.00, şi vor fi însoţite de certificat medical. Doar persoanele cu dizabilităţi de vedere pot înainta cereri privind votarea la locul aflării inclusiv în formă verbală.

Pentru că în primul tur de scrutin niciunul dintre candidaţi nu a acumulat cel puţin jumătate din voturile alegătorilor care şi-au exercitat dreptul la vot, este organizat turul doi, cu primii doi candidaţi care au acumulat cele mai multe voturi pe 30 octombrie. Astăzi, alegătorii aleg între candidatul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, și candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu (candidat comun).

Agitaţia electorală în ziua scrutinului este interzisă. Nu se permite desfăşurarea sau reflectarea activităţilor cu tentă de agitaţie electorală şi nici apariţia candidaţilor în alegeri la emisiuni televizate sau radiofonice. Continuarea agitaţiei electorale în ziua alegerilor de către mass-media, concurenţi electorali şi cetăţeni constituie contravenţie administrativă şi se sancţionează cu amendă de la 10 la 20 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice şi amendă de la 40 la 50 de unităţi convenţionale aplicată candidatului electoral.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine