„Tinerii Ambasadori Europeni” vor promova valorile comunitare în rândul elevilor și studenților din Moldova

dsc_0859
Foto:edu.gov.md/

Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova în parteneriat cu Ministerul Educației dau start campaniei ”Tinerii Ambasadori Europeni”. Campania se va desfășura în perioada 8 noiembrie – 2 decembrie 2016, în 25 instituții de învățământ preuniversitar, 2 universități, 2 colegii și 2 școli profesional-tehnice din diferite raioane.

Astfel, ”Tinerii Ambasadori Europeni” originari din state UE și din Republica Moldova se vor întâlni cu elevi și studenți, cu care vor discuta despre valorile și cultura europeană, posibilitățile de studiu și voluntariat, experiențe de bune practici ale tinerilor din UE. Totodată, asistați de ”ambasadori”, elevii de la cele 25 de gimnazii și licee vor participa la un concurs dedicat celor mai bune idei de proiect. Proiectele cele mai reușite vor fi aduse la cunoștința instituțiilor diplomatice și donatorilor.

„Pentru foarte mulți cetățeni ai Republicii Moldova, în special pentru tineri, statele UE au devenit o a doua patrie, oferindu-le fie o bursă de studii, fie un loc de muncă mai bine plătit. Totuși, trebuie să edificăm la noi acasă valorile europene spre care tindem. Suntem onorați de faptul că dintre cele 6 țări ale Parteneriatului Estic, anume Republica Moldova a fost selectată pentru derularea acestei inițiative. Sperăm ca proiectul să se bucure de apreciere înaltă atât din partea elevilor, cât și din partea a profesorilor, părinților, membrilor comunității”, a menționat Corina Fusu, ministru al educației.

Ambasadorul Uniunii Europene la Chişinău Pirkka TAPIOLA a menționat că activitățile derulate în cadrul campaniei le vor permite tinerilor să înțeleagă mai bine ce este UE și să valorifice oportunitățile oferite de ea: „Prin intermediul acestei inițiative dorim să creăm o punte de legătură între tinerii din Republica Moldova și cei din UE, relații care se vor dezvolta în viitor. Unii oameni așteaptă asistență externă pentru a-și rezolva problemele, însă cei care pot cu adevărat să le soluționeze sunt ei înșiși.”

Campania este implementată de către Proiectul “Vecinii UE est” și Proiectul “Vizibilitatea UE și a asistenței UE în Republica Moldova în 2016”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine