Imaginați-vă un serial de calitate pe care preferăm să-l privim în fiecare zi: iată că abia s-a termitat episodul și deja ești nerăbdător să-l vezi pe următorul! După același model rețeaua de restaurante „Star Kebab”, începând proiectul „Star Kebab împlinește visurile” încă în 2011, continuă să uimească lumea în fiecare an, aducând în vizor istorii noi, care sunt așteptate cu multă curiozitate și nerăbdare.
Prietenie între vecini
Esența proiectului constă în faptul că vecinii restaurantelor rețelei „Star Kebab” își împărtășesc visurile companiei, iar unul dintre acestea este transformat în realitate.
De exemplu, în acest an, a fost posibilă realizarea dorințelor vecinilor de pe bulevardul Grigore Vieru, 5 din Capitală. În bloc au fost schimbate țevile de scurgere pluvială și au fost reparați pereții în jurul geamurilor din scara blocului. Acum, de plouă sau ninge, vecinii „Star Kebab” se vor bucura de orice vreme.
Vecinii de pe strada Mircea cel Bătrân, 16 și-au împlinit și ei visul. Aceștia au reușit să repare acoperișul casei în care locuiesc. Despre cât de importantă e împlinirea unei asemenea dorințe nici nu se discută.
Alți vecini ai restaurantului, cei de pe strada Kiev 4, au acum o ușă nou nouță și modernă. Pe lângă aceasta, ei au mai beneficiat și de un interfon nou.
Despre comoditatea unui nou interfon au aflat și vecinii de pe strada Decebal 61. Astăzi aceștia se simt mult mai în siguranță în blocul lor locativ. Acest lucru a fost realizat doar datorită contribuției „Star Kebab”.
5 ani de visuri împlinite!
Pe 15 noiembrie rețeaua de restaurante „Star Kebab” împlinește cinci ani de când aduce la viață visurile vecinilor săi. Pe parcursul acestor ani au fost împlinite zeci de fapte bune. Este îmbucurătoare intenția companiei de a-și continua toate aceste proiecte de binefacere. În acest context, abia așteptăm să descoperim noua serie. Să-i urăm rețelei de restaurante la mulți ani „gustoși” și nu uita – viitorul vis împlinit poate fi chiar al tău!