Partidul Liberal Reformator din Moldova a lansat vineri, 4 noiembrie, un apel de solidaritate naţională prin care îndeamnă cetăţenii să voteze pentru un viitor prosper şi împotriva trecutului imperial.
Potrivit reprezentanților din PLR, cei doi candidaţi rămaşi în listele de vot reprezintă nu doar forţe politice diametral opuse ca ideologie, orientare geopolitică şi principii de organizare socială, economică şi politică a statului. „Ei reprezintă falii istorice diferite, pe care, în funcţie de rezultatul votului din 13 noiembrie, se va aşeza cursul Republicii Moldova şi, ne vom aşeza implicit, noi, cetăţenii acestui stat”, susțin aceștia.
În opinia lor, Igor Dodon este reprezentantul trecutului îndepărtat – cel imperial, rus şi sovietic, dar şi al trecutului apropiat – cel comunist mafiotic al lui Voronin. „În acelaşi timp, Dodon este astăzi exponentul puterii corupte, al sistemului oligarhic construit de Voronin şi preluat de noii oligarhi, sistem care ţine în captivitate statul, fură cu nemiluita din bunurile şi banii statului, provoacă şi adâncește sărăcia în rândurile a milioane de cetăţeni. Dodon este căpetenia coloanei a cincea a Kremlinului, întreţinută cu bani grei de acesta, iar partidul lui – un regiment de omuleţi verzi paraşutat în Republica Moldova pentru a continua, prin alte metode, cele politice, războiul dezlănţuit împotriva noastră în 1992 cu scopul contracarării apropierii de România, iar mai nou, şi de Uniunea Europeană, cu care Republica Moldova are deja semnat un Acord de Asociere”, mai adaugă cei din PLR.
Potrivit lui Ion Hadârcă, Maia Sandu reprezintă generaţia tinerilor instruiţi şi pregătiţi să rupă lanţurile grele ale acelui trecut. „Prima verigă a lanţului care trebuie rupt este veriga marii corupţii pătrunse adânc în clasa politică şi în miezul unui sistem juridic, subjugat de puterea oligarhică”.
„La 13 noiembrie votul solidar al nostru, al cetăţenilor conştienţi, trebuie să dea Europei şi lumii un semnal bine desluşit că poporul Republicii Moldova este în putere să combată cu hotărâre molima corupţiei şi să urmeze cu demnitate calea integrării europene, pe care a pornit, spre binele şi prosperarea tuturor cetăţenilor”, au mai adăugat cei din PLR.