Persoanele aflate în conflict cu legea vor purta brățări electronice pentru a fi monitorizați

1194167-419953
Foto:Imagine simbol / ceskatelevize.cz

În cadrul şedinţei de miercuri, Cabinetul de miniştri a aprobat Regulamentul privind monitorizarea electronică a persoanelor. Conform documentului, monitorizării electronice vor fi supuse persoanele puse sub arest preventiv la domiciliu și persoanele condamnate care se deplasează fără escortă sau cei care părăsesc penitenciarul pe o perioadă scurtă de timp, în condițiile prevăzute de lege.

Sistemul electronic constă în supravegherea de la distanță a locației și mișcării persoanelor supuse controlului, prin intermediul brățării speciale instalate la mână sau picior.

Subiecții monitorizați vor semna un angajament prin care își vor asuma obligațiile pe parcursul procesului de probațiune. Totodată, la aplicarea monitorizării, se va solicita acordul membrilor familiei și părților terțe cu care va locui persoana, pentru a diminua posibilele efecte negative asupra vieții private.

Tehnologiile de monitorizare vor fi utilizate pentru a reduce aglomerarea instituțiilor penitenciare și pentru o reintegrare socială mai ușoară a persoanelor aflate în conflict cu legea. Cheltuielile pentru exploatarea și întreținerea utilajului vor fi suportate din contul bugetului de stat și vor constitui o sumă de două ori mai mică decât cheltuielile necesare pentru detenție cu închisoare, aproximativ 60 de lei pe zi.

Măsura se încadrează în prevederile Planului de acțiuni pentru implementarea Strategiei de Reformare a Sectorului Justiției pentru anii 2011-2016.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine